SPF SPF… Auzim cu toții acest cuvânt în această perioadă. Specialiștii ne avertizează de efectele nocive ale razelor ultraviolete și ne îndeamnă să folosim creme sau loțiuni ce conțin acest ingredient minune.
Astăzi vom descoperi împreună ce este SPF ul, cum funcționează și cum îl alegem pe cel potrivit pentru pielea noastră.

 🌞 Citește articolul până la final și beneficiezi de o ofertă promoțională din partea noastră! 🌞

Ce este SPF ul?

SPF-ul (engl.Sun Protection Factor) este un parametru care reprezintă cantitatea de radiație pe care pielea noastră o poate primi în momentul apariției roșeaței, în condițiile în care se utilizează produse cosmetice destinate protecției contra razelor UV.
Așadar, factorul de protecție solară este cel care ne ajută să ne protejăm pielea împotriva radiațiilor solare.

Cum funcționează factorul de protecție solară?

Sub formă de ingredient activ, SPF ul face parte din componența produselor cu protecție solară. Ingredientul activ poate fi prezent sub forma a două tipuri:
absorbanți UV: substanțe chimice care absorb radiațiile UV. O parte dintre acestea absorb razele UVB. Acestea sunt cele mai puternice raze, producând arsuri solare și modificări genetice la expuneri îndelungate. Cealaltă parte absorb razele UVA ale spectrului, raze care favorizează apariția ridurilor și a cancerului de piele. Din cauza efectelor provocate de ambele tipuri de radiații, specialiștii ne recomandă să folosim protecția solară cu spectru larg, pentru rezultate mai bune.
refelectorii UV: sunt substanțe minerale care reflectă și dispersează radiațiile UV. Acestea sunt considerate mai eficiente deoarece acționează mai repede decât substanțele chimice.

Cum alegem SPF ul în funcție de pielea noastră?

Fiecare dintre noi suntem diferiți și trebuie să folosim produse cu factor de protecție solară în funcție de propriile necesități. Dacă avem pielea mai deschisă la culoare, va trebui să folosim produse cu factor de protecție ridicat. Acest lucru se datorează numărului scăzut de melanină pe care organismul îl produce. Astfel, produsele cu SPF 50 sunt ideale acestui tip de piele. Conferă cel mai mare nivel de absorbție, ideal unei expuneri prelungite la soare. În cazul în care avem pielea normală, organismul produce suficientă melanină, conferind un grad de protecție natural. Putem utiliza un produs cu SPF 30. Pielea mai închisă este cea mai puțin afectată de radiații, spre deosebire de celelalte tipuri. Așadar, dacă avem un astfel de tip de piele putem să folosim grad mai scăzut de SPF, cum este cel de 15.

Cum aplicăm corect produsele cu factor de protecție solară?

Aplicăm cutanat produsele cu factor de protecție solară, de preferat înainte cu 20 de minute de a ne expune la soare. Pentru copii este ideală folosirea unui produs cu SPF ridicat deoarece au o sensibilitate mai mare față de un adult. Este important să reținem că aceste produse trebuie reaplicate o dată la 2-3 ore, în funcție de momentul zilei. Un lucru pe care mulți dintre noi îl facem greșit este cantitatea de produs pe care o utilizăm. Este necesar să folosim o cantitate mai mare, pentru a avea protecție sporită.

Produsele cu factor de protecție solară pot fi creme, emulsii, loțiuni, spray-uri și uleiuri de plajă. Cremele cu factor de protecție solară sunt extrem de eficiente, însă este necesar să aplicăm strat generos. La câteva ore distanță, reîmprospătăm stratul. Spray-urile cu factor de protecție sunt cele mai iubite de către copii, deoarece sunt ușor de aplicat și nu lasă senzația de piele uleioasă. În acest fel, vom putea să avem grijă de copiii noștri simplu și rapid. Acestea nu au o eficiență sporită. De aceea, e necesară utilizarea lor mai des. Emulsiile sunt o altă variantă de produse cu SPF. Acestea sunt foarte utile, însă trebuie să le reaplicăm după ce facem baie sau ne ștergem. Uleiurile de plajă le folosim doar dacă pielea noastră nu prezintă arsuri și este deja obișnuită cu soarele. Este o soluție eficientă pentru a finisa bronzul mult dorit.

🌞Profită acum de oferta noastră! Iulie este Luna protecției solare la Dr. Green! Ai reducere 23% la toate produsele cu factor de protecție SPF de la Body Farm.🌞