De obicei, vara suntem invadați de tot felul de insecte: țânțari, muște, furnici și altele. Toți încercăm să le evităm pe cât posibil, așa că suntem mereu în căutare de soluții. Prima variantă la care ne gândim este să apelăm la produse chimice și mai puțin sănătoase, însă există și câteva remedii naturale împotriva țânțarilor și a altor insecte, foarte eficiente.

În articolul de astăzi vă vom prezenta câteva modalități de a ține insectele la distanță, iar în caz că nu ați reușit să fiți mereu în alertă, câteva moduri de a trata înțepăturile provocate de acestea.

Remedii naturale împotriva țânțarilor și a altor insecte  în casă

Există câteva metode de a ține la distanță insectele, fără a folosi produse chimice și fără a lăsa cu teamă geamurile deschise vara.

Remedii naturale impotriva tantarilor acasa

Plante

Puteți apela cu încredere la câteva plante pe care le puteți ține înăuntru, la ferestre, pe terasă, în grădină sau în apropierea zonelor de acces în casă. Pe lângă faptul că sunt o armă împotriva insectelor, vă oferă și un beneficiu estetic, înfrumusețând locuința.

  • Mușcatele. Așezați la geamurile casei ghivece cu mușcate.
  • Lavanda. Cu un miros foarte plăcut și liniștitor, ținută în buchețele la geam, în soare, va împiedica insectele să intre în casă.
  • Menta. Insectele nu suportă mirosul de mentă. Puteți pune unul sau două ghivece cu mentă pe pervazul camerelor.
  • Rozmarinul. Acesta gonește muștele și țânțarii.
  • Busuiocul. Puneți buchețele sau ghivece de busuioc în dreptul ferestrelor.
  • Iarba mâței. Această plantă ține departe țânțarii prin uleiul esențial pe care îl degajă.

remedii naturale impotriva tantarilor in casa

Alte soluții

  • Puteți în apa cu care spălați pe jos produse care conțin mentă, arbore de ceai sau ulei de eucalipt.
  • Puteți, de asemenea, să încercați lămpile odorizante. Adăugați în apă câteva picături de ulei esențial de lavandă, eucalipt, lămâie sau lemongrass.
  • Pentru a scăpa de furnici, puteți să apelați la lămâie: atât la sucul de lămâie, cât și la uleiul esențial. Se amestecă câteva linguri de suc de lămâie sau 10 picături de ulei esențial în apă și se pune amestecul într-o sticlă mică de pulverizare. Se aplică în zonele cu furnici.
  • Țânțarii și muștele pot fi ținuți la distanță cu un pliculeț de cuișoare, pus într-un bol și lasă condimentul să acționeze pentru mai multe zile.
  • Oțetul din cidru de mere are un miros puternic, iar aciditatea acestuia va alunga furnicile, păianjenii și alte insecte. Amestecă o parte de oțet din cidru de mere la două părți de apă și stropește cu aceasta zonele de acces.

uleiuri esentiale

Remedii naturale împotriva țânțarilor și a altor insecte, în aer liber

Din fericire, natura ne oferă soluții la majoritatea problemelor, insectele fiind una dintre acestea. Bineînțeles, primul pas pentru a ține țânțarii la distanță, este să avem o igienă corespunzătoare, urmând să apelăm la câteva trucuri.

  • Să ne spălăm cât mai des posibil, pentru ca transpirația să nu devină o invitație la adresa țânțarilor
  • Puteți aplica pe piele o soluție formată din câteva picături de ulei esențial de mentă, cimbru, cedru  sau eucalipt și o cană cu apă. Puneți amestecul într-un recipient din plastic pentru spray și aplicați-l pe piele înainte de a ieși din casă.
  • Putem apela și la brățări impregnate cu uleiuri esențiale, care formează o barieră aromată.

remedii naturale impotriva tantarilor si a intepaturilor

Remedii naturale pentru înțepături

Vara, înțepăturile de insecte sunt la ordinea zilei. Cel mai important aspect în ceea ce le privește , chiar dacă uneori pare inevitabil, este să nu scărpinăm zona respectivă. Există remedii naturiste contra înțepăturilor de insecte, în special a țânțarilor, pentru a se evita infectarea acestora.

  • Oțetul de mere. Oțetul de mere este unul dintre cele mai bune antiseptice naturale care ajută la evitarea infectării înțepăturilor de insecte. Pentru a aplica acest remediu, se va înmuia un tifon în oțet și se va aplica pe zona înțepăturii.
  • Aloe Vera. Aloe Vera este una dintre cele mai bune plante naturale pentru a trata pișcăturile de insecte în general, atât în cazul adulților, cât și al copiilor. Gelul extras din această plantă reduce în mod eficient inflamația și evită infectarea zonei înțepate. Gelul se aplică direct pe zona afectată și se tamponează ușor cu un tifon.
  • Mierea. Mierea naturală de albine are o mare putere antiseptică, fiind unul dintre cele mai bune remedii naturiste. Se aplică o cantitate mică de miere pe zona înțepăturii și se lasă să se usuce timp de 10-15 minute, apoi se clătește cu apă rece din abundență.
  • Ceapa. Unul dintre remediile naturiste cele mai simple pentru a calma senzația neplăcută provocată de înțepăturile de țânțari este ceapa, un ingredient pe care toată lumea îl are la îndemână. Se taie o ceapă în rondele, se aplică direct pe zona înțepată, se lasă să acționeze câteva minute, apoi se spală cu apă rece din abundență.
  • Uleiul esențial de eucalipt sau mentă va calma inflamația și va răcori locul afectat. Puteți masa locul cu un amestec format din două picături de ulei esențial și o lingura de ulei de cocos, migdale sau jojoba.
  • Apa de lavandă atenuează, de asemenea, înțepăturile de insecte.
  • Pentru persoanele cu pielea sensibilă se recomandă cataplasme cu frunze de varză crudă sau busuioc. Zdrobiți frunzele înainte de aplicare, pentru a se elibera substanțele active.

Sperăm să vă ajute sfaturile de mai sus să vă bucurați de o vară cu cât mai puține insecte.

Sursă foto: Freepik