pudră_proteică

Anul 2019 a reprezentat anul superalimentelor de tip pulbere. Platforma Pintrest a înregistrat o creștere de circa 140% cu rețete care includ pulberile organice. Așadar, se poate observa faptul că pulberile organice pe lângă proprietățile lor, mai nou, reprezintă și un trend, mai ales pentru cei tineri. Acest lucru este unul pozitiv, deoarece consumând regulat superalimentele de tip pudră avem doar de câștigat.

Astăzi vă vom spune câteva cuvinte despre pudrele naturale care ne plac nouă cel mai mult:

→ Pulberea de Matcha: Matcha este praful obținut din frunzele de ceai verde, care era folosit de călugării japonezi înainte de orele de meditație. Pudra are un efect energizant datorită conținutului ridicat de cafeină, fără însă a te agita. Pulberea se poate pregăti sub formă de ceai și este recomandată să fie băută pe timpul zilei sau chiar dimineața pentru a-ți începe ziua în forță. Mai mult decât atât, pulberea conține o serie de antioxidanți importanți, care împiedică îmbătrânirea și bolile cronice. Pe lângă acest aspect, pudra de Matcha te ajută și în lupta cu kilogramele în plus deoarece îmbunătățește metabolismul, ajută la arderea grăsimilor și inhibă poftele.

→ Pulberea proteică de Mazăre: Reprezintă una dintre cele mai complexe, sănătoase și accesibile alternative la proteina de origine animală. Aproximativ 90% din pudra de mazăre uscată este reprezentată de  proteine de calitate. Pudra este o sursă excelentă și de aminoacizi esențiali care ajută la întărirea mușchilor și tesuturilor din corp. Fiind extrem de bogată în lizină, arginină și glutamină, câteva grame de pudră de mazăre acoperă aproximativ 40% din necesarul zilnic de aminoacizi esențiali.  

→ Pulberea de Maca: Maca este o plantă rădăcinoasă, înrudită cu ridichia, varza și broccoli, fiind cunoscută sub numele de ginseng peruvian. Maca are multe efecte benefice asupra organismului: ajută la creșterea libidoului, fiind cunoscută ca cel mai puternic afrodiziac natural din lume, crește nivelul de energie din organism și are efecte adaptogene, mai exact ajută organismul să se mențină la un nivel normal și să răspundă mai bine la factorii de mediu interni și externi, precum anxietatea și rănile fizice. Ea poate fi folosită în cocktail-uri, sucuri, salate, iaurturi, deserturi sau sub formă de făină pentru produsele de patiserie de casă.

Pulberea proteică de Cânepă: Proteina din semințele organice de cânepă este una dintre cele mai bune surse de proteine de origine vegetală. Mai mult decât atât, semințele de cânepă sunt pline de minerale care ajută la stimularea funcției imunitare și nervoase. În plus, proteinele ​​și fibrele din fiecare porție te vor face să te simți plin fără a adăuga calorii din grăsimi saturate. Pulberea adaugă o aromă de nuci la mese și gustări, fiind potrivită pentru a fi adăugată în smoothie-uri, iaurturi, salate sau preparate dulci.

 Pulberea de Ashwagandha: Ashwagandha (ginseng indian) este o plantă folosită, printre altele în medicina ayurvedică de peste 2000 de ani. În mod obișnuit, pudra de Ashwagandha se folosește pentru proprietățile sale pentru întărirea sistemului imunitar. De asemenea, fiind o plantă adaptogenă, este des folosită pentru afecțiuni ale sistemului endocrin, precum stres, atacuri de panică, anxietate și insomnii. Aceasta sporește producția de hormoni tiroidieni, sprijină activitatea glandelor suprarenale, combate efectele stresului și îmbunătățește memoria. În plus, pulberea de Ashwagandha prezintă un conținut ridicat de alcaloizi, acizi grași și aminoacizi care scad colesterolul și reduc nivelul zahărului din sânge. 

Tu obișnuiești să folosești pudrele oragnice în preparatele culinare?

Sursă foto: Freepik.