Săptămâna aceasta am sărbătorit Ziua Națională a României. Țara noastră este privilegiată de a se bucura de toate formele de relief, mare, resurse minerale și de o faună și o floră diversificate. În articolul acesta vom discuta despre o mică parte din această floră, despre câteva plante medicinale din România.

Plante medicinale din România

Plantele medicinale sunt utilizate ca tratamente naturale în vindecarea a numeroase afecțiuni.

Anason

anasonAnasonul este o  plantă medicinală foarte aromată, care înflorește în perioada iunie – septembrie, iar fructele pot fi culese de la sfârșitul lunii august până în septembrie.

Principalele beneficii:

  • Este antispasmodic, diuretic, tonic, vermifug.
  • Este indicat și în astenie, migrenă, amețeală, tuse, reumatism, dureri gastrice, flatulență, spasme intestinale, dureri menstruale.
  • Îmbunătățește digestia.

Anghinare

anghinareAnghinarea este o plantă medicinală care crește pe dealuri și la margini de pădure. Aceasta înflorește în lunile iunie, iulie și poate fi recoltată de 3-4 ori pe an în lunile mai și iunie.

Beneficii:

  • Are beneficii digestive, diuretice, antimicrobiene, antitoxice, energizante.
  • Are acțiune terapeutică în caz de: colecistită, icter, ciroză, hepatită cronică virală, anorexie, enterocolite, insuficiență biliară, hipertensiune arterială reumatism, amețeli, diabet zaharat.
  • Este benefică pentru sănătatea inimii și a ficatului.

Brusture

brustureBrusturele este o plantă medicinală care se găsește adesea în regiunile de câmpie, dar și în cele de munte. Rădăcina acestuia se folosește în scopuri medicinale pentru extracte și pulberi.

Beneficii:

  • Are acțiune diuretică, depurativă, sudorifică, antitumorală, hepatoprotectoare și antioxidantă.
  • Este benefic în vindecarea afecțiunilor pielii, precum eczeme, acnee sau seboree.
  • Ajută în afecțiuni renale, gută și reumatism.

Cătină

catinaCătina este una dintre cele mai prezente plante medicinale din România. Fructele de cătină sunt bogate în vitamina C și alte vitamine precum E, K, F și complexul B.

Beneficii:

  • Are efect antioxidant, emolient, depurativ, antiinflamator, cicatrizant, imunostimulator.
  • Este recomandată în acțiuni terapeutice precum răceli, viroze, urticarii, viroze respiratorii, ulcer gastric sau afecțiuni oculare.

Dacă doriți să aflați mai multe despre cătină, puteți citi articolul nostru Cătină – „Gingsengul Românesc”.

Coada-calului

Coada-calului-Coada-calului se găsește pe toată întinderea Europei, dar și în Statele Unite. Aceasta are o multitudine de beneficii, fiind recomandată în diverse afecțiuni.

Beneficii:

  • Este recomandată pentru boli renale, artrită, ulcere hemoragice, tuberculoză, combaterea celulitei, hemoragii interne sau externe, boli reumatice, detoxifiere sau obezitate.
  • Este indicată pentru vindecarea contuziilor, a degerăturilor, pentru cicatrizarea rănilor, combaterea transpirației excesive a picioarelor, osteoporoză, crampe musculare.

Crușin

CrusinCrușinul este o plantă medicinală cu proprietăți vermifuge și o acțiune relaxantă asupra musculaturii intestinale.

Beneficii:

  • Are efecte laxative și curative, provocând în mod natural eliminarea conținutului tubului digestiv;
  • Are o acțiune antioxidantă, regenerantă și protectoare;
  • Fructele sunt bogate în vitamine, minerale și acizi grași.

Floarea de Colț

floare de coltAceasta este denumită și Floarea Reginei și, după cum cred că deja știți, este protejată prin lege.

  • Extractul de Floare de Colț are proprietăți antioxidante și anti-inflamatorii;
  • Îmbunătățește circulația și asigură reînnoirea celulelor pielii;
  • Are rol de hidratare și este benefică tuturor tipurilor de piele;
  • Extractul este antifungic și antiseptic.

Păducel

paducelPăducelul este o plantă care crește spontan la marginea drumurilor. Florile, frunzele și ramurile sunt folosite în scop medicinal pentru prepararea infuziilor, tincturilor și a capsulelor.

Beneficii:

  • Are efect diuretic, astringent;
  • Este tonic cardiac, hipotensiv, vasodilatator;
  • Este indicat în stări de oboseală, nevroze cardiace, iritabilitate, hipertensiune arterială și angină pectorală.

Pelin

pelinPelinul este utilizat pentru prepararea infuziilor și a tincturilor. Este un arbust cu frunze verzi cenușii, acoperite de perișori albi și mătăsoși.

Beneficii:

  • Are acțiune antiparazitară.
  • Este tonic digestiv, tonic nervos și analgezic.

Roiniță

roinitaRoinița apare în luna aprilie și rezistă până la sfârșitul toamnei. Este recunoscută pentru efectele sale terapeutice asupra stomacului.

  • Calmează spasmele stomacale și elimină gazele din stomac.
  • Este benefică pentru calmarea stărilor nervoase.
  • Mărește secreția biliară, echilibrează digestia și stimulează pofta de mâncare.

Rostopască

rostopascaRostopasca este o plantă din care se folosesc tulpinile înflorite și rădăcina.

  • Are proprietățile analgezice, antispastice, vasodilatatoare.
  • Are acțiune antiseptică, cicatrizantă, antibacteriană, regenerantă, antitumorală.
  • Este recomandată în cazul bolilor de piele, în cazul negilor, dar și pentru icter, constipație sau reumatism

Valeriană

valerianaValeriana crește spontan pe soluri umede, în stufărișuri, păduri, la marginea apelor în zonele de munte și deal.

  • are acțiune antispastică și proprietăți sedative asupra sistemului nervos și cardiac.
  • este indicată în caz de nevroze;
  • este foarte benefică pentru insomnii;

Bineînțeles, acestea sunt doar câteva plante medicinale din România. Puteți descoperi alte 10 plante din articolul Top 10 plante medicinale cu flori, care se găsesc în România.

Sursă foto: Freepik