Turmericul este un condiment foarte popular, apreciat pentru gustul special pe care îl oferă preparatelor culinare, dar și pentru proprietățile sale terapeutice. Acesta are beneficii unice pentru sănătate, fiind considerată cea mai puternică plantă medicinală pentru combaterea sau chiar remisia unor boli.
În articolul de astăzi, o să încercăm să îți clarificăm toate întrebările pe care le-ai putea avea în legătură cu turmericul. Mai exact, vom aborda subiecte precum: ce este, ce beneficii are, cum îl găsești pe piață și cum poți să îl consumi.
Ce vei afla în acest articol
Ce este turmericul?
Turmericul (Curcuma longa) este doar una din numeroasele specii de curcuma. În limba română el este cunoscut cazerdiceaf, deși numele de turmeric a căpătat o mai mare răspândire și la noi. Mai este cunoscut și ca șofranul indian.
Motivul pentru care majoritatea oamenilor se gândesc la turmeric atunci când vorbesc despre curcuma poate fi unul etimologic. Planta a început să fie folosită pe teritoriul Indiei, în urmă cu 4000 de ani, iar în sanscrită, cuvântul kunkuma era folosit în mod specific pentru turmeric.
Multiplele ramificații ale rizomuluide turmeric sunt groase, cilindrice, iar în interior au o culoare galbenă spre portocalie. Ele sunt procesate și transformate în pudra care ajunge apoi pe piața de consum.
Curcuma este una dintre cele mai studiate plante datorită rolurilor sale esențiale în prevenția îmbolnăvirilor și protecția sănătății. Termenul de curcuma definește, de fapt, un gen din care fac parte aproape 100 de specii de plante perene, din familia Zingiberaceae. Practic, nu este vorba despre o singură plantă, ci mult mai multe.
Plantele din regnul curcuma sunt recunoscute datorită frunzelor lungi și lanceolate, care au o culoare de verde deschis. Acestea se înmulțesc prin replantarea rizomului – cea mai importantă componentă a plantei (din perspectiva beneficiilor aduse).
Compoziți nutrițională a turmericului:
Turmericul are un profil nutrițional impresionant, iar o lingură (7 grame) din acest condiment minunat conține:
- 29 de calorii,
- 3 grame de zahăr,
- 7 grame de grăsimi,
- 5 grame de proteine,
- 4 grame de fibre,
- 4 grame de carbohidrați,
- 26% din doza zilnică recomandată de mangan,
- 16% din doza zilnică recomandată de fier,
- 5% din doza zilnică recomandată de zinc,
- 3% din doza zilnică recomandată de vitamina C.
În cantități mai mici, turmericul mai conține și vitamina E, vitamina K, acid folic, fosfor, niacinină, zinc, cupru și calciu.
Sub ce formă se găsește turmericul?
Rădăcina proaspătă – în această formă, rădăcina de turmeric conține sucul natural al plantei și poate fi adăugată în salate ori rețete culinare pe bază de legume. Însă, rizomul proaspăt nu se gătește și nici nu se încălzește (pentru că în acest fel vor fi distruși nutrienții valoroși pe care îi conține).
Rădăcina uscată – poate fi folosită pentru prepararea ceaiurilor, extragerea curcuminei sau măcinarea sub formă de pudră.
Pudra – cel mai des turmericul se găsește sub formă de pudră deoarece este foarte ușor să fie păstrat în acest fel timp îndelungat și să fie integrat în preparatele culinare.
Extract lichid – uneori, această formă lichidă conține ingrediente active combinate cu apă și glicerină vegetală. Este disponibil și suc de curcuma bio, pur, 100% ecologic, organic.
Tinctură – aceasta este obținută cu ajutorul alcoolului și poate varia în concentrație, dar principalele ingrediente folosite pentru tinctură sunt turmericul, apa distilată și cel puțin 20% alcool.
Ceai – pentru ceai se poate folosi atât rădăcina de turmeric proaspătă și uscată, cât și pudra de turmeric. De cele mai multe ori, turmericul este integrat în anumite tipuri de ceaiuri pentru proprietățile sale benefice.
Suplimente – curcumina extrasă poate fi găsită și sub formă de tablete sau capsule, aceasta fiind una dintre cele mai bune modalități de a beneficia de capacitățile vindecătoare ale turmericului, întrucât suplimentele conțin până la 95% curcuminoide.
Care sunt beneficiile turmericului?
Iată care sunt principalele beneficii ale turmericului:
Protejează funcțiile creierului – Turmericul ajută la îmbunătățirea memoriei, protejează creierul împotriva bolilor degenerative, împotriva îmbătrânirii și degradarea țesuturilor acestuia. Suplimentele cu curcumină îmbunătățesc fluxul sanguin cerebral, atenția și memoria, mai ales la persoanele în vârstă.
Are efect antiinflamator și antioxidant – Unul dintre cele mai importante beneficii ale curcuminului este capacitatea de a reduce inflamațiile din organism prin blocarea anumitor enzime implicate în acest proces. Mai mult, efectul său antioxidant ajută la prevenirea unor boli precum artrită, astmul sau bolile inflamatorii intestinale.
Îmbunătățește sănătatea inimii – Anumite studii au dovedit că turmericul reduce colesterolul nociv, previne coagularea sângelui, protejează organismul de boli cardiovasculare precum aritmia sau cardiomiopatia și elimină acumularea plăcilor în artere.
Luptă împotriva radicalilor liberi – S-a dovedit științific că acest condiment are o capacitate antioxidantă și poate combate daunele provocate de radicalii liberi. Proprietățile turmericului sunt astfel importante pentru buna funcționare a creierului, protejarea pielii sau prevenirea cancerului.
Ajută la stimularea sistemului imunitar – Datorită capacității sale antiinflamatoare, antibacteriene și antioxidante, turmericul este un ajutor de nădejde al sistemului imunitar, un bun aliat în lupta contra virușilor și a bacteriilor. De altfel, în medicină ayurvedică, unul dintre cele mai bune remedii pentru creșterea imunității este ceaiul cu turmeric, ghimbir și piper negru.
Menține rinichii sănătoși – Turmericul ajută la detoxifierea organismului și sprijină buna funcționare a rinichilor, consumul frecvent al acestui condiment fiind important pentru a împiedica retenția de apă din organism.
Are proprietăți anticancerigene – Cu toate că nu există încă un tratament de vindecare pentru cancer, o alimentație sănătoasă poate crește mecanismul natural de apărare al organismului împotriva acestei boli. Folosirea regulată a turmericului poate împiedica răspândirea celulelor canceroase. Potrivit studiilor, în India unde condimentul este intens folosit, cazurile de cancer sunt de aproape zece ori mai rar întâlnite.
Te poate ajuta să slăbești – Dacă vrei să îți menții silueta sau să scapi de kilogramele în plus, include turmericul în alimentația ta. Acesta te va ajuta să elimini toxinele din organism, să reduci retenția de apă și să beneficiezi de o digestie sănătoasă.
Cum poate fi consumat turmericul?
În cele din urmă, vom vorbi despre diferitele moduri de cum poți consuma turmericul.
Turmericul se folosește atât în alimentație și în scopuri medicinale, cât și în alte domenii, cum ar fi obținerea vopselelor pentru haine. În acest sens, un exemplu este reprezentat de robele purtate de călugării budiști, colorate cu turmeric. Turmericul se folosește și în industria beauty, fiind disponibile creme antirid cu turmeric și alt mix de condimente. Totuși, cel mai des este folosit în rolul de condiment în bucătărie.
Având un gust ușor amărui și piperat, turmericul este un ingredient cheie în bucătăria orientală, fiind întâlnit în multe rețete din Asia de Sud-Est, dar și din Orientul Mijlociu.
Pudra de turmeric este poate cel mai bine cunoscută că fiind unul dintre condimentele principale folosite în prepararea de curry. Asemenea ghimbirului, el poate fi gătit și proaspăt, dar poate fi și murat.
Turmericul nu este doar un condiment, ci și un bun colorant alimentar. Este adesea folosit pentru a da culoare brânzeturilor, lactatelor, chipsurilor și chiar unor muștaruri. Această proprietate îl face să înlocuiască adesea șofranul, față de care, turmericul e mult mai ieftin.
Turmericul poate fi adăugat în rețete de smoothie-uri, indiferent dacă acestea sunt pregătite din fructe sau legume. Totodată, turmericul proaspăt ras ori rădăcina uscată pot fi utilizate pentru ceai.
Dacă nu ești încântat de nicio variantă prezentată anterior, dar vrei să ai parte de beneficiile turmericului, poți încerca suplimentele alimentare care conțin acest condiment.
Sursă foto: Freepik