Poate nu știai, dar în fiecare curmală zace un tezaur de nutrienți care reface organismul după efort, oxidează sângele, contribuie la regenerarea celulară și întărește sistemul imunitar. Poate nu știai, dar curmalele, denumite și “regele oazelor”, sunt atât de prețioase din punct de vedere al substanțelor antioxidante, vitaminelor, mineralelor și fibrelor pe care le conțin, încât omul poate supraviețui doar cu apă și curmale timp de luni de zile. Astfel, ele sunt alegerea clasică într-ale mâncării a nomazilor din deșert, a beduinilor, deoarece curmalele sunt ușor de digerat și reprezintă unul dintre cei mai puternici energizanți naturali.

            Curmalul este un arbore exotic care dacă este bine îngrijit trăiește în jur de 200 de ani și poate produce peste 100 kg de curmale pe an. Este un arbore care datează în Orient de cel puțin 6000 de ani, au fost descoperite în Arabia, iar acum cel mai mare producător de curmale din întreaga lume este Egiptul.

Curmalele pot fi clasificate în trei categorii: moi, semiuscate și uscate. Există sute de soiuri de curmale, dintre care putem aminti:

  • curmale Medjool (Medjol, Medjoul sau Medjuul) – foarte populare pentru dimensiunea lor destul de mare și textura cărnoasă, moale
  • curmale Mazafati – moi, cu o consistență cremoasă în interior, iar coaja este mai tare, fiind cele mai dulci curmale
  • curmale Ajwa – semiuscate, au aromă puternică și unică, textură și dulceață fine. Sunt mult mai uscate decât celelalte soiuri. Conțin cantități mai mari de calciu, magneziu și zinc. Este unul dintre cele mai exclusiviste soiuri de curmale din lume, se găsește foarte greu și este cultivat pe câmpuri vulcanice negre din Arabia Saudită
  • curmale Safawi – semiuscate, aromate, au dulceața fină. Din punct de vedere al calității, pot fi comparate cu soiul Ajwa, dar sunt mai cărnoase
  • curmale Deglet Nour – semiuscate, puțin dulci, pot fi folosite ca înlocuitor pentru zahăr
  • curmale Sukkari – au o textură moale și cremoasă, sunt foarte dulci și au gust de caramel
  • curmale Anbara sau Anbra – printre cele mai scumpe și rare soiuri de curmale din lume, au textură semisolidă, delicată și gust foarte dulce
  • curmale Wanan – au o consistență moale, o aromă ușor picantă și dulce, iar gustul este similar cu scorțișoară

 

 

 

Să aruncăm acum o privire peste adevăratele beneficii ale curmalelor, care, o dată introduse în viața ta, ți-o vor îmbunătăți considerabil:

  • au un conținut ridicat de vitamine, cu accent pe vitaminele A, B1, B2, B3, B4, B6, K
  • au un conținut mare de potasiu, magneziu, seleniu, calciu, fier, fosfor, zinc, cupru, mangan
  • au un conținut ridicat de antioxidanți precum flavonoizi, carotenoizi, acid fenolic
  • au efect antiinflamator, protejează organismul de boli grave
  • ajută la încetinirea progresului bolii Alzheimer și a altor tipuri de demenţă
  • protejează inima, reduc riscul bolilor cardiovasculare
  • reduc riscul afecțiunilor oculare
  • au efect anticancerigen
  • sunt recomandate în toate cazurile de epuizare sau slăbiciune, întăresc sistemul imunitar pe timpul iernii
  • refac organismul în perioadele de convalescență și anemie
  • restabilesc nivelul de fier în anemie
  • susțin sistemul osos
  • sunt considerate cel mai bun aliment pentru femeile însărcinate pentru efectele calmante și pentru faptul că ușurează nașterea, mai ales atunci când este vorba despre sarcini care au depășit termenul, totodată femeile care consumă curmale cu cel puțin patru săptămâni înainte de termenul nașterii au un travaliu mai scurt cu aproximativ patru ore. Pentru cele care alăptează, deoarece întăresc musculatura uterului, micșorează durata travaliului, alungă depresia postnatală și dau laptelui matern tot ce este necesar creșterii și dezvoltării armonioase a noului născut
  • reprezintă un aliment ideal pentru sportivii de anduranță, deoarece furnizează foarte repede energie și compensează rapid pierderea de minerale
  • calmează tusea seacă, fiind eficiente și în tratamentul bronșitelor deoarece au un efect calmant al mucoaselor tractului respirator
  • reduc senzația de foame și oferă o senzație de sațietate
  • promovează o digestie sănătoasă și un tranzit intestinal ușor mulțumită fibrelor solubile și insolubile
  • consumul regulat al curmalelor mențin sănătatea florei intestinale, neutralizează sucul gastric și reduce hiperaciditatea
  • tratează tulburări intestinale inclusiv diareea, iar dacă sunt lăsate la hidratat în apă aproximativ 8 ore, curmalele combat cu eficiență constipația, având proprietăți laxative
  • mențin sănătatea sistemului nervos, calmează și reduc stările depresive
  • susțin sănătatea inimii și a mușchilor
  • întârzie îmbătrânirea organismului
  • scad tensiunea arterială și colesterolul
  • reduc riscul de atac de cord și accident vascular cerebral, curmalele fiind un bun aliat împotriva producerii lui
  • susține funcțiile ficatului eliminând toxinele din organism, fiind astfel un remediu imediat în cazul consumului de alcool în exces
  • cu toate că au o cantitate ridicată de zaharuri, au un indice glicemic redus, de aceea pot fi consumate cu precauție în mici cantități de către diabetici
  • curmalul oferă și fibre textile pentru confecționarea hainelor și funiilor
  • cea mai scumpă varietate de curmale sunt curmalele Medjool deoarece se cresc cel mai greu

Metode de a folosi curmalele:

  • în salate – curmalele pot fi tăiate mărunt și adăugate în salata ta preferată, în dățile când ai chef să încerci ceva nou, care îți va încânta papilele gustative, pentru rezultatul unui gust complet nou
  • în smoothies – adaugă curmale în blender, alături de banane, iaurt, lapte și orice alte combinații dorești să încerci
  • umplute – le poți umple cu nuci mărunțite, alune, cremă de nuci sau alte bunătăți
  • cu cereale și lapte – curmalele adăugate peste cereale și lapte sunt ideale pentru micul dejun și îți oferă energia necesară pentru a începe ziua cu dreptul
  • în deserturi raw vegan – cantitatea ridicată de zaharuri din curmale le face înlocuitorul perfect al zahărului în rețetele de prăjituri, tarte sau torturi raw

Iată ce valori nutriționale se regăsesc în 100 de grame de curmale:

  • Calorii – 277 * 14% din DZR*
  • Carbohidrati – 75 de grame * 25% din DZR
  • Fibre – 6,7 grame, 27% din DZR
  • Zaharuri – 66,5 grame
  • Proteine – 1,8 grame * 4% din DZR

 

  • Vitamina A – 149 UI * 3% din DZR
  • Vitamina K – 2,7 mcg * 3% din DZR
  • Thiamina (B1) – 0.1 mg * 3%din DZR
  • Riboflavina (B2) – 0,1 mg * 4% din DZR
  • Niacina (B3) – 1,6 mg * 8% din DZR
  • Colina (B4) – 9,9 mg
  • Vitamina B6 – 0,2 mg * 12% din DZR
  • Folati – 15 mcg * 4% din DZR
  • Acid pantotenic – 0,8 mg * 8% din DZR
  • Betaina – 0,4 mg

 

  • Calciu – 64 mg * 6% din DZR
  • Fier – 0,9 mg * 5% din DZR
  • Magneziu – 54 mg * 14% din DZR
  • Fosfor – 62 mg * 6% din DZR
  • Potasiu – 696 mg * 20% din DZR
  • Sodiu – 1 mg * 0% din DZR
  • Zinc – 0,4 mg * 3% din DZR
  • Cupru – 0,4 mg * 18% din DZR
  • Mangan – 0,3 mg * 15% din DZR

* doza zilnică recomandată 

IMPORTANT: Nu cumpărați niciodată curmale confiate deoarece au zahăr adăugat. Asigurați-vă ceea ce scrie despre ele pe ambalaj, dar mai ales asigurați-vă să fie curmale deshidratate și nu confiate. Curmalele sunt o gustare minunată, dar asigurați-vă că le mâncați cu moderație, pot conține niveluri ridicate de fructoză, care pot dăuna sănătății dumneavoastră.