Citrovirul este un antibiotic natural puternic, cunoscut și pentru proprietățile sale antivirale. Citrovirul acționează asupra unui spectru larg de afecțiuni, atât intern, cât și extern.
Dacă și tu te-ai săturat de antibiotice puternice care îți distrug flora intestinală sau îți cauzează alte afecțiuni, e timpul să te gândești la un antibiotic natural, iar Citrovirul este răspunsul tău. Într-un articol precedent am vorbit despre remediile antivirale naturiste în care am făcut și o scurtă descriere a Citrovirului. Acum ne vom axa doar pe Citrovir, recunoscut ca un adevărat antibiotic natural îți vom arăta este acest antibiotic natural, cum îl poți administra și ce beneficii are pentru organismul tău.
Dacă vrei să afli cum poți să dai uitare antibioticelor tradiționale, citește mai departe și află totul despre Citrovir – antibioticul natural pentru infecții.
Ce vei afla în acest articol
Citrovir – antibiotic natural
După cum ai citit deja, Citrovirul este un antibiotic natural puternic. Acesta este extras din semințele de grapefruit și este un supliment alimentar bogat în flavonoide. Mai mult decât atât, extrasul de grapefruit prezintă un conținut important de vitamina C, sterol, tocoferol, acid citric, liminoide și minerale. Toate aceste lucruri, fac ca Citrovirul să aibă efecte antibiotice, antivirale, antibacteriene și antifungice.
Să nu uităm. Citrovirul nu este doar un antibiotic natural puternic ci este și un produs bogat în antioxidanți, care luptă cu succes împotriva radicalilor liberi. Astfel, procesul de îmbătrânire al celulelor este încetinit, iar organismul uman este apărat. Dacă dorești că citești despre antioxidanții naturali te invităm să citești și acest articol.
Nu în ultimul rând, un mare beneficiu pe care îl aduce antibioticul natural este acela că nu distruge flora intestinală. Astfel, Citrovirul contribuie la funcționarea normală a organismului fără a-i produce dezechilibre.
Beneficii ale Citrovirului
Având o compoziție atât de complexă, el prezintă nenumărate beneficii pentru sănătatea organismului. Acestea se împart între beneficii pentru uz intern și beneficii pentru uz extern.
Beneficii Uz intern
Benefic pentru sistemul imunitar
Fiind atât un antibiotic natural, cât și un produs bogat în antioxidanți și vitamina C, Citrovirul ajută organismul și întărește sistemul imunitar. Tot datorită conținutului ridicat de antioxidanți, Citrovirul ajută la la protejarea organismului împotriva factorilor externi nocivi.
Pentru a te bucura de beneficiile acestui antibiotic natural, se recomandă o doză de 10-12 picături de Citrovir, diluate în 100 ml de apă plată, de 2 ori pe zi.
Benefic în calculi renali
Având și efecte antibacteriene, Citrovirul este un antibiotic natural pentru infecțiile urinare, dar și pentru eliminarea calculilor renali. Pentru aceste afecțiuni, se recomandă 15 picături diluate în apă plată sau suc de grapefruit. Compoziția se consumă de 2 ori pe zi.
Potrivit pentru gripă și răceală
Pentru perioadele de gripă, răceală, sinuzită sau bronșită se recomandă o combinație de Citrovir, alături de suplimente alimentare pe bază de zinc, seleniu și vitamina C. Citrovirul se administrează încă de la primele semne de boală, mai exact: adulții vor lua câte 10-15 picături în apă, iar copiii peste 2 ani vor lua câte 3-5 picături. Doza se repetă la fiecare 4 ore, până la eliminarea completă a bolii.
Totodată, se poate apela și la aromatizarea și băile de abur cu Citrovir, care ajută la degajarea căilor respiratorii și ameliorarea durerii de gât și a nasului înfundat.
Adjuvant în afecțiunile digestive
Datorită spectrului larg de proprietăți, Citrovirul se recomandă și pentru problemele digestive și detoxifiere. Acesta se folosește în special pentru toxiinfecții alimentare, enterocolite sau ulcer. Extractul din sâmburi de grapefruit protejează mucoasa stomacului de ulcere și alte leziuni prin creșterea fluxului de sânge și prevenirea daunelor cauzate de radicalii liberi. Totodată, aceste este recunoscut ca un adevărat aliat în lupta cu bacteria Heliobacter (H.pylori), despre care se crede că este una dintre cauzele majore ale inflamației stomacului și ulcerelor.
Pentru ameliorarea problemelor digestive se recomandă curele interne cu acest extract, din care se iau câte 10-15 picături, de 2-3 ori pe zi. O cură durează 3-4 săptămâni.
Benefic în candidoza vaginală
Extractul de semințe de grepfrutfac din Citrovir un antifungic natural care este de ajutor în ameliorarea candidozei vaginale și digestive. Candidoza, denumită în mod obișnuit „candida”, este o infecție fungică care poate afecta bărbații și femeile de toate vârstele.
Astfel, un studiu polonez publicat în anul 2001, arată că Citrovirul (extractul din semințe de grapefruit) este antifungic natural puternic împotriva tulpinilor de Candida albicans.
Beneficii Uz extern
Ameliorarea micozelor
Tot datorită faptului că Citrovirul este un antifungic natural puternic, el ajută la tratarea candidozei, fiind eficient și când vine vorba de micozele de la nivelul unghiilor. Un tratament complet pentru tratarea acestora este: se aplică câteva picături (2-3) din extractul de grapefruit de 2-3 ori pe zi, până la completa vindecare.
Tratament pentru herpes
Faptul că Citrovirul este un antibiotic natural și un antifungic natural il fac să fie folosit des pentru ameliorarea herpesului bucal sau genital. Pentru aceste afecțiuni, extractul de semințe de grapefruit nu este diluat. Astfel, aveți nevoie de câte 2-3 picături de Citrovir, aplicate direct pe locul afectat. Produsul ajută la vindecarea infecției herpetice în aproximativ în 24-48 de ore.
Pentru alte antibiotice naturale te invităm să citești și articolul acesta.
Surse foto: Freepik.