Poate puțini ați auzit de luteină, o vitamină extrem de benefică pentru ochii noștri. Astăzi vom discuta despre ce este luteina, care este rolul acesteia în organism, care sunt sursele de luteină și beneficiile acesteia.

Ce este luteina

Luteina este cea care pigmentează retina și menține vederea sănătoasă. Aceasta funcționează precum un filtru de lumină, care protejează țesuturile oculare de daunele produse de expunerea la radiațiile ultraviolete.

De asemenea, luteina este vitamina care pigmentează o serie de fructe și legume.

ce este luteina proprietati

Rolul luteinei în organism

Luteina are mai multe funcții în organism, care țin nu doar de sănătatea oculară, ci și de starea de bine generală.

Protejarea ochilor împotriva razelor solare. Luteina are rol de filtru UV la nivelul ochilor, protejând astfel vederea de efectele negative ale expunerii îndelungate la radiațiile solare.

Acțiune antioxidantă împotriva radicalilor liberi. Luteina este o vitamină cu proprietăți antioxidante care pot combate stresul oxidativ și poate reduce daunele cauzate de radicalii liberi care afectează organismul.

Prevenirea degenerescenței maculare. Luteina este considerată ca fiind cea mai eficientă metodă de prevenire și tratare a degenerescenței maculare, principala cauză a pierderii vederii în rândul persoanelor vârstnice.

ce este luteina alimente

Surse de luteină

Cu toate că este esențială pentru sănătatea ochilor noștri, luteina nu poate fi sintetizată de către organism. Aceasta se regăsește într-o serie de alimente și sub formă de supliment alimentar.

Printre alimentele care conțin o concentrație mare de luteină se numără:

  • Spanacul
  • Broccoli
  • Varza de Bruxelles
  • Fasolea verde
  • Ouăle
  • Portocalele
  • Papaya
  • Mango
  • Prunele
  • Perele
  • Căpșunile
  • Avocado

Deoarece luteina are un aport mare pentru sănătatea ochilor și nu numai, este important să ne asigurăm că avem un aport zilnic optim din aceasta.

ce este luteina beneficii

Beneficiile luteinei pentru ochi și organism

Luteina are o serie de beneficii pentru sănătate, în special pentru ochi:

Menține vederea sănătoasă. Luteina acționează ca un filtru care blochează radiațiile UV care pot afecta ochii, în special retina, reducând riscul de afecțiuni oculare, menținând vederea sănătoasă și chiar îmbunătățind vederea.

Îmbunătățește circulația oculară. Circulația oculară este stimulată de luteină, fiind esențială pentru o vedere bună, indiferent de trecerea anilor.

Are efect anti-îmbătrânire pentru ochi. Având proprietăți antioxidante, luteina combate stresul oxidativ la nivelul ochilor, având un puternic efect anti-îmbătrânire.

Diminuează riscul de cataractă. Un aport mărit de luteină poate reduce riscul de a dezvolta cataractă și poate îmbunătăți vederea la pacienții care au deja cataractă.

Pe lângă beneficiile pentru sănătatea ochilor, luteina ajută și la încetinirea procesului de oxidare a pielii, protejarea plămânilor și a inimii și la diminuarea riscului de artrită și ateroscleroză.

Acum, după ce ați citit acest articol, sperăm că ați aflat și înțeles mai bine ce este luteina și că veți începe să consumați alimente bogate în aceasta.

Sursă foto: Freepik