Poate nu mulți ați auzit de renumitul ulei esențial de ravintsara, însă acesta este foarte prețios, în special pentru sistemul respirator. În acest articol vom răspunde la unele din întrebările pe care le aveți despre ravintsara și uleiul esențial din această plantă.
Ce vei afla în acest articol
Ce este ravintsara?
Ravintsara este o plantă medicinală, un arbore de mari dimensiuni, care crește în zonele tropicale și sub-tropicale. Frunzele sale secretă un ulei cu miros puternic de camfor, care are calități vindecătoare uluitoare.
Acesta este asemănător uleiului de eucalipt, dar are o aromă mai delicată, mai ușoară și mai blândă și este fabulos de versatil.
Uleiul esențial de ravintsara este recunoscut pentru proprietățile sale antivirale și microbicide excepționale. Face parte din categoria uleiurilor eficiente în problemele respiratorii și a celor excelente pentru piele și păr. Bineînțeles, are mult mai multe beneficii, pe care vi le vom prezenta în acest articol.
Aroma uleiului de ravintsara
Uleiul esențial de ravintsara are un miros similar cu uleiul de eucalipt. Ravintsara are o aromă proaspătă, curată, energizantă, cu note suave și piperate. Fiind răcoritor, ravintsara se poate combina foarte bine cu alte uleiuri, precum cele de rozmarin, tămâie, lămâie sau ienupăr.
Proprietăți ulei esențial de ravintsara
Uleiul esențial de ravintsara este:
- antiviral
- antiinfecțios
- microbicid
- tonic cutanat
- neurotonic, energizant
- stimulant imunitar
- decontractant muscular
Beneficii ulei esențial de ravintsara
După cum spuneam, uleiul de ravintsara are multe beneficii pentru sistemul respirator și nu numai:
- Aroma sa fină și proaspătă oferă confort în timpul schimbării anotimpurilor.
- Are proprietăți antivirale și antiseptice puternice, ceea ce îl face util în caz de răceală, sinuzită, dureri de gât și gripă. Este eficient și în caz de astm, bronşită, nas înfundat şi tuse spastică.
- Este excelent pentru piele: acnee, eczeme, dermatite, piele uleioasă.
- Ajută la tratarea mătreţii şi a părului uleios.
- Este util în tratarea paraziţilor, precum scabia sau păduchii.
- Ajută la reglarea problemelor circulatorii, dacă este aplicat local prin masaj diluat corespunzător.
- Previne retenţia de apă.
- Are efecte asupra sistemului nervos, putând fi folosit în situaţii de surmenaj, debilitate, nevralgie, oboseală mentală, epuizare nervoasă sau în condiţii de stres psihologic.
- Contribuie la reducerea stresului.
- Are acțiune imunostimulatoare, activând glandele suprarenale și revigorând imunitatea.
- Are un efect energizant.
Utilizări
Uleiul esențial de ravintsara este incredibil de versatil.
Acesta poate fi folosit în timpul ritualurilor de înfrumusețare sau de baie, pentru masaj, utilizat în cadrul unor pulverizatoare de casă pentru încăperi, pentru împrospătarea aerului și ameliorarea stărilor de angoasă, insomnii, astenie sau poate fi luat intern, la recomandarea medicului specialist.
Uleiul de ravintsara este un aliat al sănătății, însă, bineînțeles, e necesar să fie utilizat cu precauție, în cantități potrivite și să nu fie lăsat la îndemâna copiilor.
Dacă considerați că aveți nevoie de cel puțin unul din beneficiile oferite de acest ulei, vă încurajăm să încercați cu încredere uleiul esențial de ravintsara de la Essence și să împărtășiți și cu noi rezultatele.
Sursă foto: Freepik