risipa_alimentara

Au mai rămas doar câteva zile până la cea mai așteptată sărbătoare din an, Crăciunul. Sărbătoarea care îți umple sufletul de bucurie, care te face să fii mai bun și poate mai..gurmand? În perioada sărbătorilor de iarnă, o gospodărie aruncă aproximativ 15% dintre mâncărurile pregătite.

Șocant, nu-i așa?

Cum se ajunge la acest lucru, dar mai ales cum poți să stopezi risipa alimentară? În articolul de astăzi îți vom da câteva tips&tricks.

Cum se ajunge la risipa alimentară?

În fiecare an de sărbători oamenii au tendința să facă excese, fie că e vorba de mâncare, băutură sau … cumpărături. Astfel, foarte multe alimente și preparate ajung la coșul de gunoi la câteva zile după ce Crăciunul s-a terminat.

Acest lucru se datorează unui așa-numit sentiment „al compensației”.  Mai exact, oamenii au tendința de a cumpăra mai mult și mai mult, pentru a compensa lipsurile și neajunsurile din timpul anului. Sau poate chiar neajunsurile sufletești. Sau poate vor să fie pregătiți cu „de toate” pentru a mulțumi fiecare invitat.

evitarea_risipei_alimentare

Ei bine, acest lucru nu îți face bine nici ție, nici portofelului tău și nici planetei tale. Acest obicei, este practic un generator de risipă a tuturor resurselor pe care noi le utilizăm când producem hrana. Începând de la teren, energie, materie primă, apă, toate cu un impact direct şi devastator asupra mediului.

Așadar, acum că ai aflat de ce nu trebuie să îi invidiezi pe cei pe care îi vezi cu coșurile pline la supermarket, hai să vedem cum te putem ajuta să eviți risipa alimentară din perioada sărbătorilor.

Și nu numai.

Sfaturi pentru a evita risipa alimentară

Creează o listă de cumpărături

O armă mică, dar puternică pentru a te asigura că nu cumperi mai mult decât e nevoie. Discută cu toată familia înainte să mergi la cumpărături. Fă-ți un meniu cu ce vrei să gătești în perioada sărbătorilor și respectă planul. Așa te asiguri că îi vei mulțumi pe cei dragi, dar în același timp salvezi și bani și energie și contribui la sănătatea mediului înconjurător. Sună bine, așa-i?

Fii realist când îți pregăteși meniul

Când vine vorba de meniul de sărbători te gândești că ai vrea să faci și aia și aia și cealaltă… Dar până la urmă cine le va mânca pe toate? Doar pentru că vei avea câțiva membrii în plus la masă, nu înseamnă că vor mânca cu 3 guri, nu-i așa? Încearcă să te gândești cam cât va mânca fiecare și nu face excese în prepararea mai multor feluri. Mai bine îți dedici timpul și energia familiei tale. Peste câțiva ani cu toții vă veți aduce aminte că ați făcut un om de zăpadă sau ați făcut ornamente pentru brad. În schimb, nu vă veți aduce aminte că ați avut pe masă și rață și pui și chiftele și curcan.

Depozitează corect produsele alimentare

Ți s-a întâmplat și ție să găsești fructe sau legume mucegăite la doar câteva zile după ce le-ai achiziționat? E un sentiment supărător. De aceea este important să îți depozitezi alimentele în funcție de „nevoile” acestora. Alege să depozitezi alimentele care se consumă rapid pe ușa frigiderului. Legumele și fructele în compartimentele speciale. Raftul de jos dedică-l cărnii, peștelui, laptelui și ouălor. Pune roșiile, cartofii, bananele, ceapa și usturoiul în cămară sau debara. Cât despre salată și verdețuri, acestea stau cel mai bine într-o caserolă în frigider.

Fii creativ în bucătărie

Resturile de carne se pot transforma ușor în sandwich-uri delicioare. Garniturile din legume pot fi „reciclate” în quiche-uri crocante și pline de savoare. Fructele sunt ușor pălite? Nicio problemă. Poți să le folosești în smoothie-uri sau piureuri de fructe. Pâinea uscată se poate transforma în crutoane pentru supa cremă cât ai zice „pesmet”. Dă o nouă șansă legumelor prin supe creme exotice. Ai nevoie doar de puțină imaginație.

Fii darnic

Dacă totuși ai ajuns în punctul în care simți că și anul acesta ai făcut prea multă mâncare, nu o arunca. Alege să o dăruiești. Un mic platou de prăjituri, câteva sarmale și niște felii de cozonac pot reprezenta un dar minunat pentru oamenii care nu și-au permis să pună prea multe pe masa de Crăciun. Pentru că sărbătorile înseamnă să fii darnic, alege să aduci zâmbetul pe fața cuiva cu un platou atent pregătit.

Și nu uita că sărbătorile sunt despre relaxare și timp petrecut cu familia. Acestea vor fi cele mai importante amintiri pe care le vei rememora peste ani. Vă dorim sărbători fericite cu multă căldură și iubire!

Surse foto: Freepik.