S-a încheiat prima săptămână de școală. Din septembrie și până în iunie, mamele au o frământare în plus: ce să le pună copiilor de mâncare la școală, astfel încât să fie sigure nu doar că aceștia nu se întorc cu mâncarea acasă, dar să le și asigure cantitatea zilnică necesară de vitamine și minerale. În acest articol ne-am propus să venim în ajutorul mămicilor, cu câteva idei de pachet pentru școală.

Idei de pachet pentru școală

În primele zile de școală, este ușor să găsim idei pentru pachețelul cu mâncare al celor mici, însă dacă nu îl diversificăm continuu, aceștia își vor pierde repede interesul.

idei de pachet pentru scoala sandwich

Sandwich-uri

Bineînțeles, cele mai la îndemână și mai hrănitoare gustări pentru școală rămân sandwich-urile. Avantajul acestora este faptul că pot fi preparate în multe forme și cu ingrediente diverse, astfel încât cei mici nu apucă să se plictisească de ele.

Pe lângă clasicul sandwich cu șuncă, cașcaval și salată, puteți încerca:

  • Sandwich cu unt de arahide și banane;
  • Sandwich cu pâine prăjită, pate vegetal și castraveți;
  • Sandwich cu baghetă, brânză topită, șuncă, roșii și salată;
  • Sandwich cu pâine cu cereale prăjită, avocado, ou fiert, salată, sare și piper după gust;
  • Sandwich cu pâine integrală, unt nesărat, muștar dulce, brânză Cheddar, șuncă de curcan și felii de mere verzi;
  • Baghetă cu omletă cu legume și salată verde;
  • Sandwich cu pâine de secară, cremă de brânză, somon afumat, ceapă verde și suc de lămâie;
  • Sandwich cu pâine prăjită, avocado, ou ochi, bacon și salată.

Pentru a capta interesul copiilor, puteți înlocui pâinea din sandwich-urile de mai sus cu o lipie, sub formă de wrap sau să încercați următoarea rețetă de quesadilla cu guacamole, brânză topită și salsa:

Ingrediente:quesadilla

  • 2 lipii
  • 2 linguri de guacamole
  • 2 linguri brânză topită
  • sucul stors de la o jumătate de lămâie
  • 2 linguri de salsa

Se ia o lipie, se întinde brânza topită și guacamole, se stoarce puțin suc de lămâie, se pune salsa și se așază o altă lipie peste această umplutură. Se încălzește bine o tigaie și se lasă lipia umplută câte 2-3 minute pe fiecare parte, până se rumenește puțin. La final, se taie în triunghiuri.

Pentru guacamole, veți avea nevoie de: un avocado, o lingură de zeamă de lămâie, o roșie, un cățel de usturoi și piper după gust. Se amestecă bine toate ingredientele.

Pentru salsa, veți avea nevoie de: o roșie tăiată mărunt, un cățel de usturoi zdrobit, o ceapă verde tăiată mărunt, o linguriță de zeamă de lămâie și o lingură de coriandru tăiat mărunt. Se amestecă bine într-un castron, apoi se acoperă cu folie de aluminiu și se lasă 30 minute.

În vederea completării nutrienților valoroși, puneți alături de sandwich-uri niște fructe, niște legume sau niște migdale sau nuci.

idei de pachet pentru scoala chiftele

Chiftele vegetale

Chifteluțele vegetale sunt o altă variantă hrănitoare de gustare și există o mulțime de rețete pentru acestea.

În continuare vă vom prezenta 2 idei de pachet pentru școală cu chiftele. Acestea pot fi consumate ca atare sau folosite pentru un burger vegan, care sigur va fi pe placul celor mici.

  • Chiftele cu legume

Pentru acestea aveți nevoie de:chiftele

  • un dovlecel, 2-3 morcovi, ciuperci, conopidă, ardei gras (după preferințe);
  • 4 linguri pesmet;
  • 1 cartof mare;
  • fulgi de drojdie inactivă;
  • 1 legătură de pătrunjel;
  • 3 – 4 căței de usturoi;
  • piper și sare după gust;

Se pune la fiert cartoful în apă rece cu sare. Curățați de miez dovlecelul, folosind pentru chiftele doar pulpa. Legumele alese trebuie rase la răzătoare sau tocate mărunt. Este indicat să lăsați într-o sită legumele, în special dovlecelul, pentru a se mai scurge din apă. Când cartoful este fiert, se scurge de apă, se curăță de coajă și se lasă să se răcească puțin. Se rade și cartoful și se taie mărunt pătrunjelul. Se amestecă bine toate legumele, ca să se omogenizeze. Se adaugă 1-2 linguri de fulgi de drojdie inactivă și usturoiul zdrobit și se amestecă toate cu mâna. Se adaugă pesmetul și sarea și piperul. Se formează chiftele și se aplatizează ușor între palme. Se prăjesc chiftelele în baie de ulei încins, câte 2 minute pe fiecare parte.

  • Chiftele de năut cu rozmarin

Pentru acestea aveți nevoie de:

  • 2 conserve de năut fiert (sau, dacă nu sunteți fani ai conservelor, puteți lua năut și să îl pregătiți singuri conform instrucțiunilor);
  • pătrunjel tocat;
  • 1 ceapă medie, mărunțită;
  • 4 linguri tărâțe de psyllium;
  • 4 linguri fulgi de drojdie inactivă;
  • 1/2 cană făină;
  • 4 linguri rozmarin tocat;
  • sare și piper după gust.

Pasează năutul cu o furculiță, adaugă restul ingredientelor și amestecă bine. Prăjește chifteluțele 2-3 minute pe fiecare parte.

idei de pachet pentru scoala grisine

Gustări sărate

Grisinele, sticks-urile și sărățelele sunt mereu potrivite pentru pachețelul de școală.

Vă recomandăm să încercați grisinele și sticks-urile de la Bio Eko, acestea fiind o variantă sănătoasă și gustoasă.

idei de pachet pentru scoala briose

Brioșe

Brioșele sunt pe placul tuturor, fiind alternativa perfectă pentru gustarea dulce din pachețelul copiilor.

Bineînțeles, și acestea pot fi cu multe arome, precum:

  • Brioșe cu lămâie;
  • Brioșe cu dovleac;
  • Brioșe cu ciocolată;
  • Brioșe cu vanilie;
  • Brioșe cu ciocolată și banane;
  • Brioșe cu mere;
  • Brioșe cu unt de arahide;
  • Brioșe cu ciocolată și merișoare;
  • Brioșe cu migdale;

Noi o să vă împărtășim o rețetă de brioșe cu banane și nuci:

Ingrediente:

briosa

Separă albușurile de gălbenușuri și bate-le spumă cu ajutorul unui mixer. Adaugă pe rând gălbenușurile, amestecând continuu. Apoi, setează mixerul la cea mai mică viteză și cerne câte o lingură de făină și praful de copt. Pisează cu ajutorul unei furculițe 2 banane și jumătate și amestecă-le cu uleiul. Cu ajutorul unei spatule încorporează-le în aluat, alături de nucile măcinate. Distribuie amestecul în formele de brioșe. Taie rondele subțiri jumătatea de banană rămasă și pune câte o felie peste fiecare brioșă. Coace brioșele la 170 de grade, timp de 30-40 min, până se rumenesc la suprafață.

Dacă nu ai suficient timp pentru a face brioșe, în magazinele noastre găsești o alternativă delicioasă și sănătoasă de la Ania, în două variante: cu cacao sau cu grâu spelta.

idei de pachet pentru școala biscuiti

Batoane și biscuiți

Alternative ideale pentru idei de pachet de școală sunt biscuiții și batoanele de semințe, în special pentru copiii care nu au prea mult timp dedicat prânzului de la școală. Acestea se pot ronțăi repede și îi vor oferi copilului nutrienți valoroși, precum vitaminele C, B, magneziu, fibre.

Câteva idei de biscuiți și batoane:

Pe lângă cei amintiți, cei de la Sottoestelle au o gamă variată de biscuiți. Sigur găsiți ceva pe gustul vostru.

pachet pentru școală fructe

Fructe, nuci și semințe

Fructele sunt mereu o alegere potrivită, în special bananele și merele, care sunt cele mai ușor de consumat la școală. Pe lângă acestea, nectarinele, piersicile, și caisele sunt o alegere bună.

Fructele uscate, în special cele sub formă de chipsuri, sunt, de asemenea, pe placul celor mici.

Un pumn de nuci, migdale, alune sau caju, pe lângă un sandwich și un fruct proaspăt, completează perfect prânzul copilului.

Sperăm că v-am ajutat cu aceste idei de pachet pentru școală, iar cei mici vor fi încântați de diversitatea pe care o vor găsi în pachețel.

Sursă foto: Freepik