Antibiotice_naturale

Fiecare dintre noi a fost nevoit, măcar o dată în viață, să apeleze la antibiotice, pentru a trata diferite infecții sau afecțiuni. În ciuda eficienței antibioticelor, nu toată lumea este deschisă la a urma astfel de tratament, din diferite motive.

Unele dintre aceste motive ar fi:

– antibioticele luptă împotriva infecției, dar, pot ataca și bacteriile bune din organism, afectând flora intestinală, dezechilibrând sistemul imunitar;

– există anumite afecțiuni și condiții medicale, care nu permit tratamentul cu antibiotice;

– se poate manifesta și dezvoltarea unei rezistențe a organismului față de anumiți compuși.

Încă din trecut, înainte de apariția antibioticelor în anii 20, oamenii și-au găsit remediile în natură, în alimente și plante cu efecte puternice împotriva infecțiilor bacteriene.

Astfel, aceste remedii naturale, ori chiar, antibiotice naturale, pot reprezenta o aternativă potrivită atât pentru persoanele ce din diversele motive menționate nu apelează la antibioticele clasice farmaceutice, cât și pentru persoanele la care efectele naturiste s-au dovedit a fi mai eficiente.

Iată câteva dintre antibioticele naturale, pe care le poți încerca și tu:

 Extractul de citrice (mai ales cel de grapefruit) – prezintă un bogat conținut de vitamina C, luptând, în special, împotriva răcelilor. Se găsește ușor pe piață, în diferite forme: tablete, spray, ulei, sirop și ajută la întărirea capacității organismului de a lupta cu infecțiile. Din această categorie, îți recomandăm Citromicina (Obținută din sâmburi de grapefruit și pericard pe bază de glicerină vegetală, ingredientele sale active sunt non-toxice și acționează asupra factorilor nocivi, fără a produce reacții alergice. Are atât uz intern: infecții urinare, candidoză, colesterol, hipertensiune, efect antiviral, sinuzită, rinită, bronșită, cât și uz extern: micoze, herpes, negi).

 Mierea de Manuka – este cunoscută pentru numeroasele sale beneficii, mai ales pentru rolul său antimicrobian. Are capacitatea de a inhiba cu succes mai mulți agenți patogeni rezistenți la medicamente și este recomandată pe un spectru larg de infecții. S-a dovedit a fi un important remediu împotriva stafilococului auriu. Se folosește atât extern, fiind eficient la cicatrici, micoze, afte, iritații, înțepături, cât și intern, acționând asupra sistemului imunitar, durerilor în gât, sinuzitelor, asupra circulației sanguine, precum și în caz de infecții urinare, afecțiuni buco-dentare și alergii.

 Eucaliptul – în urma a numeroase cercetări, eucaliptul s-a evidențiat pentru eficiența sa contra bolilor rezistente la antibiotice, având calități antiseptice. Are un spectru larg de acțiune. Sub formă de ulei este folosit pentru infecțiile aparatului respirator (nas înfundat, răceli, bronșite, faringite, alergii). Mirosul și aroma plăcută, ușor mentolată, au efect de împrospătare a corpului. Astfel, uleiul de eucalipt este utilizat în aromaterapie, fiind puternic supliment la procesul de vindecare, linişteşte stările emoţionale intense şi ajută la creşterea puterii de concentrare, de aceea, se recomandă folosirea în spitale, clinici, cabinete, dar și acasă, de către orice persoană.

 Aloe – este o substanță recunoscută pentru capacitatea de grăbire a vindecării rănilor cauzate de arsuri, ori pentru prevenția infecțiilor, fiind utilizată, în special, extern. Este un antiinflamator și antibacterian ce joacă rol de „paznic” al pielii afectate, protejând-o de o infecție stafilococă .

 Uleiul de oregano – Cercetatorul Paul Belaiche a cercetat și dovedit faptul că uleiul de oregano poate distruge 96% dintre bacteriiile pneumococice, 83% dintre cele stafilococice și 78% dintre enterococi. Are, deci, efect antibacterian, antifungic și antiviral. Ca uz intern: infecții pulmonare, tuse și durere în gât, herpes, iar pentru uz extern: infecții ale pielii, ale dinților și cavității bucale, pentru păr și la aromaterapie. Fiind un ulei puternic, nu se recomandă utilizarea sa pe perioade îndelungate.

 Argintul coloidal – Este non-toxic pentru om și ucide aproximativ 650 de tipuri diferite de bacterii, virusuri și fungi. Până la descoperirea penicilinei, argintul coloidal era considerat un veritabil panaceu. Acesta nu generează apariția rezistenței bacteriilor și nici efecte secundare nedorite asupra organismului. Este o soluție incoloră și fără gust și se folosește extern pentru afecțiuni dermatologice, infecții oculare și ale urechii și intern pentru infecții ale tubului digestiv, răceli, gripe, pneumonie.

Există numeroase alte alimente și plante cu efecte benefice în lupta cu infecțiile (echinceea, usturoiul, ceapa, ghimbirul, salvia, propolisul, mierea, scorțișoara), în funcție de tipul de infecție și de modul de reacție al organismului, găsește-l pe cel mai eficient pentru tine.

Surse foto: Freepik.