Starea secolului XXI, stresul, este o stare emoțională și fizică de tensiune care poate să provină de la o situație, poate un gând ce determină frustrarea sau furia și reprezintă modul de răspuns al organismului. Stresul poate fi răspunsul fiecărei persoane la o schimbare exterioară sau chiar interioară. Deoarece corpul nostru reacționează la orice schimbare, fie că suntem stresați la locul de muncă, fie că facem o schimbare mare în viața noastră, fie că avem lipsuri materiale, poate ne îndrăgostim sau poate suferim o pierdere neașteptată, corpul reacționează cu răspunsuri fizice, psihice și emoționale. Factorii stresului variază de la o persoană la alta, dar în esență ei se pot manifesta în următoarele moduri:
- la nivel psihic: prin teamă, nervozitate, încordare
- la nivel fizic: prin intensificarea bătăilor inimii, prin transpirație, prin stimularea secreției de adrenalină, senzație de gură uscată, dureri de spate, dureri în piept, crampe, spasme musculare, leșin, dureri de cap, ticuri nervoase, senzație de furnicături
- la nivel emoțional: tristețe, iritabilitate crescută, senzație de nesiguranță, oboseală, burnout, furie
- iar dacă stresul devine cronic, atunci putem vorbi și la nivel comportamental, prin: tulburări de somn, sindrom post-traumatic, tulburări gastro-intestinale, anxietate, despresie, boli de inimă, probleme cu tensiunea, imunitate scăzuta, dureri musculare frecvente, lipsa libidoului, tulburări erectile, etc
Acești factori sunt direct responsabili de agravarea unor afecțiuni cardiovasculare, a unor alergii, a astmului, depresiilor, migrenelor și chiar a unor probleme digestive.
Pentru unii stresul se poate manifesta prin pierderea apetitului sau din contră, mâncatul în exces. Și pentru că fiecare din noi e construit diferit și deci reacționează diferit, tot aici mai pot intra un consum crescut de alcool, tutun sau alte droguri.
Stresul cronic este stresul pe termen lung, cel cauzat de evenimente traumatice sau condiții de trai mizere. Stresul cronic netratat poate contribui la apariția tulburării depresive, o formă de depresie intensă care durează lungi perioade de timp și poate împiedica persoana în cauză să trăiască o viață normală. Din păcate, stresul cronic poate contribui și la boli fizice, inclusiv hipertensiune arterială, boli de inimă sau obezitate.
Spre deosebire de stres, anxietatea reprezintă o stare emoțională pronunțată, manifestată prin neliniște, și se poate asocia cu palpitații, transpirație și nervozitate. De cele mai multe ori, aceasta apare ca răspuns al unui eveniment stresant sau al unei stări prelungite de tensiune. Alteori, apare ca anticipare a unui viitor agent de stres. Anxietatea este de asemenea o emoție care este caracterizată printr-un sentiment de reținere, nervozitate sau teamă. Stresul și anxietatea trebuie diferențiate pentru ca persoana afectată să poată primi tratamentul adecvat.
Spre deosebire de episodul clasic de anxietate pe care oricine îl poate experimenta cel puțin o dată în timpul vieții, tulburarea de anxietate se caracterizează printr-o senzație constantă de frică, îngrijorare și tensiune, resimțită pentru o durată lungă de timp și cu o intensitate extrem de pronunțată, fapt ce afectează calitatea vieții. Deși anxietatea este o emoție umană normală, persoanele care experimentează o frică și îngrijorare extremă pot avea o tulburare de anxietate. Fiecare tulburare de anxietate are simptomele sale specifice. De exemplu, tulburările de panică cauzează sentimente de teroare incontrolabile, iar tulburările obsesiv-compulsive sunt caracterizate de gânduri repetate, nedorite, care cauzează anxietate și acțiuni ritualizate care o diminuează.
Anxietatea se poate împărți în mai multe categorii dar cele mai importante sunt: anxietatea generalizată, tulburarea de panică, fobiile, anxietatea socială, anxietatea de separare, dar lista poate continua.
Poate v-ați săturat de câte ori ați auzit sau citit asta, dar într-adevăr, va trebui să vă schimbați întreaga alimentație. Astfel vom începe prima dată cu alimentele ce sunt strict interzise pe perioada stresului și a anxietății, însă pentru o viață cât mai lipsită de astfel de episoade, ar fi indicat să renunțați efectiv pentru restul vieții la aceste alimente deoarece ele doar sporesc stresul și anxietatea:
- Cofeina, băuturile energizante, ceaiul negru, Coca-Cola și alcoolul – cofeina este cel mai mare inamic al persoanelor anxioase, cu toate că pare inofensivă. Aceasta acționează precum un stimulent al sistemului nervos, favorizând instalarea anxietății. Mai mult decât atât, palpitațiile care apar pe fondul consumului excesiv de cofeină se pot transforma rapid într-un atac de panică. Cofeina este ingredientul principal si din restul alimentelor precum ceaiul negru și Cola. Energizantele conțin taurină, o substanță mai puternică decât cofeina, pot duce la apariția aritmiilor cardiace, anxietății și a tulburărilor de somn. Conțin o cantitate foarte mare de cofeină, zahăr și îndulcitori artificiali. În ceea ce privește alcoolul dacă băuturile alcoolice sunt consumate pentru controlarea simptomelor anxietății ori a atacurilor de panică, lucrurile pot lua o întorsătură nedorită. Abuzul de băuturi alcoolice poate astfel să se transforme fie în factor declanșator al atacurilor de panică, fie în probleme cu alcoolul cum ar fi dependența. Astfel este imperios necesar să evitați toate aceste substanțe. Doar pentru ca e de bun simt să menționăm asta, utilizarea oricărui fel de drog e interzis.
- Alimentele bogate în zaharuri – dacă suferi deja de anxietate sau de depresie, e important să știi că zahărul îți poate agrava simptomele. O dietă bogată în zahăr poate crește șansele de tulburări episodice de dispoziție și tulburări de dispoziție recurente, atât la bărbați cât și la femei. Zahărul rafinat acționează precum un stimulent pentru creier și organism, de aceea poate declanșa sau agrava simptomele anxietății. Consumul excesiv și constant de zahăr declanșează dezechilibre în anumite substanțe chimice ale creierului. Aceste dezechilibre pot duce la depresie și, pe termen lung, pot crește riscul de a dezvolta tulburări de sănătate mintală, pentru unele persoane. Un pacient anxios poate avea de-a face cu un atac de panică pe fondul consumului de zahăr în exces. Persoanele anxioase ar trebui să evite consumul de zaharuri în exces, adică ar trebui să limiteze consumul de dulciuri și băuturi dulci. Pe de altă parte, zahărul din fructe nu este dăunător, așa că deserturile pot fi înlocuite cu 1-2 porții de fructe pe zi.
- Alimente prăjite sau procesate – acestea sunt greu de digerat, ceea ce înseamnă că organismul depune un efort sporit pentru a le procesa. Anxietatea poate să apară pe fondul unei digestii îngreunate. Mai mult decât atât, acest tip de alimente au, în general, un aport nutrițional destul de redus. Consumată în exces, mâncarea procesată, precum cea prăjită, cereale cu arome sau glazură, prăjituri, produse de patiserie și lactate cu procent ridicat de grăsimi, produce nivel crescut de energie, ceea ce duce la anxietate și depresie. O dietă bogată în fibre, fructe, legume și pește, vă poate ajuta să vă mențineți sănătoși, atât fizic cât și psihic.
- Produsele lactate – am consumat produse lactate de când ne aducem aminte. Și noi și strămoșii noștri am mâncat produse lactate dintotdeauna și suntem bine. Doar că acest “bine” are mai multe nuanțe când vorbim despre sănătatea noastră, a mediului înconjurător și când vine vorba de alegeri etice, care să se alinieze cu valorile noastre. Omul este singurul mamifer care mai consumă lapte după înțărcare. Dacă suferi de intoleranță la lactoză și consumi totuși produse lactate, apar simptomele precum balonarea, disconfortul abdominal ori flatulența și diareea. Pentru un pacient anxios, orice stare de rău fizic declanșează o furtună de gânduri negre, care menține sau agravează la rândul ei starea de rău fizic. Astfel, apare anxietatea care menține acest cerc vicios. Ba mai mult, studiile în domeniu au concluzionat faptul că grăsimea și hormonii prezenți în lapte, brânză și alte produse lactate sunt asociate cu un risc ridicat de a face cancer la sân. Alte studii studii au evidențiat o legătură între consumul de produse lactate și creșterea riscului de cancer de prostată.
Bun, acum că am trecut prin cele mai importante informații în ceea ce privește stresul și anxietatea, acum că am văzut la ceea ce trebuie să renunțăm atunci când suntem copleșiți de ele, să vedem ce remedii naturiste există pentru a le combate pe cele două.
În primul rând alimentația. Adăugarea unor alimente și suplimente bogate în vitamine și minerale pot face minuni în creierul dumneavoastră și în starea dumneavoastră de spirit:
- Fructe de pădure, măceșe, sirop de măceșe, pătrunjelul – toate acestea au un aport de vitamina C de trei ori mai mare decât îl au lămâile sau portocalele. Iar vitamina C are o importanță mai mare decât vă puteți imagina asupra psihicului nostru. Vitamina C participă la sinteza noradrenalinei, substanța care ne înviorează și ne face să ne simțim euforici.
- Cerealele integrale fără zahăr – sunt o sursă de sănătate și energie deoarece conțin o cantitate importantă de carbohidrați care se absorb mai greu în organism, ajutând creierul să producă serotonină, una din cele mai importante substanțe chimice din creier.
- Spanacul – este o sursă excelentă de magneziu. O deficiență a acestui mineral în organism declanșează dureri de cap și oboseală, favorizând efectele nocive ale stresului. O singură porție de spanac (100 g) poate să mențină nivelul de magneziu la valori sigure.
- Afinele – sunt o adevărată comoară pentru o sănătate psihică și fizică de invidiat. Pe lângă gustul delicios pe care îl au, aduc organismului un important aport de minerale și vitamine, precum și de substanțe care îmbunătățesc vederea, întăresc sistemul imunitar și ne energizează. Aceste fructe consumate de câteva ori pe săptămână, ne vor ajuta să eliminăm senzația de oboseală și să ne simțim revigorați și optimiști.
- Migdalele sunt pline de vitamine antistres, care te pot face mai rezistent în timpul unei crize de stres sau de depresie. Pentru a simți efectele, consumă circa 20 de migdale în fiecare zi. Acestea conțin în special vitaminele B2, B6, E, magneziu și zinc. Vitaminele din complexul B și magneziul sunt implicate în producerea hormonului “fericirii” – serotonina. Se știe că secreția acestui hormon la nivel cerebral determină o stare de bună dispoziție, iar vitamina E este importantă pentru întărirea sistemului imunitar.
- Bananele – sunt bogate în triptofan, un aminoacid implicat în producerea serotoninei în organism. Aceasta înseamnă că bananele contribuie la relaxare și la ameliorarea anxietății. De asemenea, bananele conțin magneziu și potasiu, a căror lipsă din organism duce la stres.
- Omega 3 – poate preveni valurile de hormoni de stres și te protejează împotriva bolilor de inimă și a depresiei. Omega 3 reprezintă o hrană a creierului uman, ajutând la reechilibrarea emoțională și creșterea energiei și a puterii de concentrare. Se poate găsi în semințele de in sau într-un complex de supliment alimentar.
- Turmericul – este un condiment, pe cât de simplu la prima vedere, pe atât de complex când e privit în complexitatea-i, care conține un compus numit curcumină. Este foarte util pentru a susține sănătatea creierului și a preveni tulburările de anxietate. De asemenea, turmericul are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, care au efect bun asupra celulelor creierului.
- Creșterea aportului de Vitamine B (1, 3, 6, 12, etc) – Vitaminele B1, B3, B6, și B12 sunt esențiale pentru cei care suferă de anxietate. Creierul și corpul au nevoie de surse constante și cantități suficiente din aceste vitamine pentru a se asigura un echilibru la nivelul sistemului nervos și pentru reglarea producției hormonale. Vitamina B6 stimulează producerea de neurotransmițători, cum ar fi serotonina, care joacă un rol decisiv în lupta împotriva stresului, și, totodată, determină întărirea sistemului imunitar. Vitamina B12 este cea mai mare și mai complexă vitamină din punct de vedere structural, care ajută la menținerea sănătății nervilor și a celulelor sanguine ale corpului. Contribuie la sintetizarea și metabolizarea serotoninei, o substanță chimică vitală care poate regla dispoziția. Studiile susțin administrarea de suplimente de B12 pentru îmbunătățirea simptomelor depresiei la persoanele cu deficiențe. B12 sprijină funcționarea optimă a celulelor nervoase și ajută la formarea de globule roșii din sânge, în plus, este esențială în sinteza ADN-ului. Aportul acestor vitamine se poate lua din alimentație, prin amestecarea unei bucăți de mărime medie de drojdie proaspătă cu miere, luată dimineața pe stomacul gol, fie dintr-un complex suplimentar de vitamine.
- Sunătoarea – este o plantă care ajută la calmarea stărilor de stres, sau a persoanelor care suferă forme ușoare sau moderate de depresie. Pare se că această plantă ajută și la reducerea simptomelor anxietății.
- Mușețelul – în mod tradițional, se crede că ceaiul de mușețel ajută la calmarea nervilor, iar înțelepciunea populară este susținută de știință. Mușețelul este bogat în antioxidanți care reduc inflamațiile. Persoanele care consumă, dimineața, ceai de mușețel simt o reducere a simptomelor de depresie și anxietate.
- Valeriana – aceasta este cea mai cunoscută plantă cu efect sedativ. Este foarte eficientă la inducerea stării de relaxare sau menținerea calmului în situații solicitante și te ajută să ai un somn de bună calitate. În medicina populară românească valeriana era considerată plantă magică deoarece alungă demonii, ielele și toate spiritele rele, motiv pentru care se utiliza în stări de rătăcire a minții, posesie demoniacă sau halucinații. În medicina ayurvedică valeriana se întrebuința pentru tratarea isteriei și a nevrozelor.
- Roinița – poate avea o serie de beneficii pentru sănătate, suplimentarea cu roiniță poate reduce stresul psihologic și stările de spirit negative. Roinița ar induce, de asemenea, o senzație de relaxare și ar reduce starea de alertă. Tulburările de somn cum ar fi insomnia, agitația pe timpul nopții pot fi, de asemenea, ameliorate cu ajutorul roiniței.
- Ashwagandha – un supliment minune care te poate scuti de stres și anxietate! Este clasificat ca un adaptogen, ceea ce înseamnă că poate ajuta organismul să gestioneze stresul într-un mod eficient. Cei care au luat Ashwagandha au raportat o reducere a senzație de stres precum și o reducere a insomniilor cu 69%. Comparată până și cu vestitul medicament Xanax, Ashwagandha este o modalitate naturală de a reduce anxietatea și pentru care nu ai nevoie de rețetă și spre deosebire de medicamentele anti-anxietate, care au efecte secundare nedorite, Ashwagandha are reacții adverse minime sau chiar deloc.
- Uleiul CBD – una din cele mai mari descoperiri din ultimii ani este uleiul de cânepă recunoscut deja în întreaga lume mulțumită proprietăților lui miraculoase, care intervin pe un spectru foarte larg de boli și tulburări. CBD (Canabidiol) este un compus natural al plantei Cannabis Sativa (cânepă). Pe lângă celelalte beneficii ale acestui remediu natural, Canabidiolul este un puternic anxiolitic natural – relaxant pentru sistemul nervos. Cercetările științifice au arătat potențialul CBD de a ajuta în ameliorarea simptomelor implicate de tulburarea de anxietate generalizată, sindromul post-traumatic, tulburarea de anxietate socială și alte forme de anxietate. Produsele pe bază de CBD au dovedit un real efect în eliminarea simptomelor anxietății cronice. Astfel, persoanele care suferă de anxietate și au manifestări precum palpitații, transpirații, amețeli sau pierderea atenției au descoperit că o dată ce au început tratamentul cu uleiul de cannabis toate acestea simptome s-au ameliorat sau chiar au dispărut. Persoanele care suferă de atacuri de panică sau fobii cauzate pe un sistem nervos afectat de anxietatea cronică au apelat cu succes la tratamentul cu produsele naturiste, uneori în detrimentul anti-depresivelor sau beta-blocante clasice. Acestea au constatat o stare generală mult mai relaxată și mai fericită chiar după primele utilizări ale uleiurilor de cannabis. Folosit cu scop preventiv, utilizarea de produse naturiste pe baza de CBD contribuie la reducerea stresului și previne instalarea depresiei. Astfel de tratament poate fi folosit de persoanele ce au suferit o trauma majoră în viață, precum pierderea unei persoane dragi, diagnostic de boală sau chiar în cazul soldaților veterani.
- Expunerea la lumina naturală a soarelui – asociată cu o alimentație echilibrată sau cu consumul de multivitamine, această activitate te va ajuta să asimilezi necesarul de vitamina D de care organismul are nevoie. Aceasta este o vitamină foarte importantă în prevenirea atacurilor de anxietate sau pentru reducerea intensității lor. Pentru a ajunge la rezultate optime, este necesară expunerea la soare de mai multe ori pe săptămână. Pe timp de iarnă, dacă ai perioade în care lucrezi intens și nu ai vreme să te expui direct la soare sau dacă lucrezi într-un birou fără lumină naturală, poate ar fi bine să suplimentezi cu un aport de vitamina D.
Orice problemă are o cauză, iar aceasta cauză trebuie găsită și rezolvată de la rădăcină. Din păcate medicina alopată nu face decât să acopere cauzele și să vină cu un remediu care are efect pe termen scurt și la nivel superficial. Medicina alopată susține că nicio boală, în special cele din spectrul neurologic, nu este vindecabilă și că totul necesită medicație. Asta doar pentru că medicina tradițională vrea să aibă clienți pentru toată viața, căci până la urmă asta este una din scopurile ei majore.
Fruntea sus! Orice problemă, orice disconfort, oricât de grav ar fi, poate fi rezolvată. Însă aceasta necesită timp și efort din partea dumneavoastră. Dacă v-ați bătut de atacuri de panică de exemplu, care de altfel sunt crunte, știm, trebuie văzută problema în adâncime și smulsă efectiv. Poate există ceva în creier care nu trebuie să fie acolo, poate exista o deficiență hormonală, poate ați ingerat prea multe pesticide din alimentele cumpărate din lanțurile de magazine iar acestea au ajuns în creierul dumneavoastră. Există mulți de „poate” aici. În orice caz, în oricare din aceste combinații, dacă există ceva în creierul tău care nu trebuie să fie acolo, creierul nu va funcționa corect, de aceea ai simptome de boală mintală sau poate chiar probleme mintale, iar asta atrage după sine o alarmă, deoarece e momentul unor schimbări majore. De cele mai multe ori acest tip de probleme apar din două motive:
- fie din cauza toxicității din creier, din cauza excesului a ceva: droguri, alcool, tutun, cafea, alimentație precară, exces de zahăr, exces de gluten, viață dezordonată, privare de somn, toxinele prezente în cosmeticele aplicate în viața de zi cu zi cum ar fi deodorant, șampon, geluri de duș, fixativ, persoane sau relații toxice, anturaj toxic, mediu de lucru toxic, etc
- fie din cauza deficiențelor din creier, din cauza lipsei a ceva: lipsa de mișcare, lipsa de soare, expunere la lumină naturală, vitamina D3, o lipsă de vitamina B12 de exemplu poate face ravagii și așa mai departe.
Luând o pastilă, doar crește toxicitatea din creier, asta nu face nimic pentru a corecta ceea ce este dezechilibrat în primul rând, ba mai mult, adaugă la deficiențe, adaugă la toxicitate și, în timp, te va face mai nesănătos. Partea bună e că poți corecta deficiențele și poți scăpa de toxicitatea care provoacă simptome de boli mintale din creierul tău. Însă cum menționam, aceasta necesită timp, efort, disciplinare, studierea cât mai aprofundată a cauzelor și a remediilor, urmată de schimbări majore în viață. Vă dorim multă sănătate!