Din ce în ce mai mulți oameni din întreaga lume se plâng de tot felul de boli, dezechilibre, fie ele fizice, mentale, emoționale sau spirituale și de greutatea în plus care, la rândul ei cauzează probleme. Atât de mulți, încât din păcate a devenit aproape o normalitate. Însă nu e. Și e aberant să lăsăm această ipoteză să ne facă să ne complacem într-o viață mediocră, asta în cel mai bun caz. Sigur, puțini oameni știu că toate aceste afecțiuni se pot îmbunătăți considerabil sau chiar vindeca complet prin cea mai veche și cea mai simplă practică a umanității: postul. În acest articol, vom discuta despre ce este postul, importanța lui, și despre tipurile de post existente. Tipurile de posturi pe care le vom detalia sunt: postul negru uscat (fără apă și fără alimente), postul negru umed (doar cu apă) și postul “o masă pe zi” sau OMAD, postul intermitent.
Postul, cu sau fără apă, este o practică spirituală și de sănătate care presupune abstinența totală sau parțială de la consumul de alimente și/sau apă pentru o anumită perioadă de timp începând de la o zi, șapte, paisprezece și așa mai departe.
Postul negru uscat – este cel mai radical post și presupune abstinența totală de la alimente și apă timp de o zi, câteva zile sau chiar săptămâni, în funcție de caz și motive. Este adesea practicat în cadrul unor rituri religioase sau pentru motive spirituale. Cel mai adesea nu este o formă de înfometare sau o absență involuntară a hranei, ci este mai degrabă abținerea de la mâncare din sau pentru motive spirituale. Acest tip de post, nu este greva foamei și nu este nici o dietă care se concentrează doar pe a te ajuta să slăbești, acest tip de post este o disciplină spirituală care are la bază întotdeauna motive sau probleme spirituale ce se vor a fi rezolvate și e menită să-ți schimbe viața într-un sens sau altul. Sigur, este important să rețineți că acest tip de post poate fi periculos de aceea nu este recomandat a fi practicat oricând și oricum, ci teoretic sub îndrumarea cuiva care a trecut prin această experiență sau a unui mentor spiritual.
Postul negru umed – presupune consumul exclusiv de apă timp de câteva zile sau săptămâni. Acesta poate fi folosit pentru a detoxifia organismul și pentru a restabili echilibrul fizic și mental. Există numeroase beneficii pentru sănătatea umană asociate cu postul negru umed, inclusiv pierderea în greutate, reducerea nivelului de zahăr din sânge și a tensiunii arteriale, îmbunătățirea digestiei și a funcției sistemului imunitar.
Postul negru umed și/sau uscat – sau repausul alimentar total, este o practică veche de când Pământul, ce poate vindeca corpul. De fapt este o practică care redă corpului fizic capacitatea nativă de a se autovindeca prin autofagie. Autofagia este procesul care stă la baza postului negru și este dovedită științific a avea ample beneficii atât fizice cât și psihice. Yoshinori Ohsumi, este cel care a luat premiul Nobel în 2017 pentru că a descoperit autofagia sau mecanismul prin care celulele își distrug și își reciclează propriul conținut, ceea ce ar putea duce la o mai bună înțelegere a unor boli precum cancerul, Parkinson și diabetul de tip 2. Există din ce în ce mai multe studii oficiale, concrete și pline de date exacte pe această temă care atestă vindecări de boli extrem de grave și fizic și psihic. Claritatea mentală, ameliorarea demenței și vindecarea schizofreniei, a cancerului, a bolilor autoimune sau până chiar și a leucemiei sunt deja cazuri clare atestate clinic și dovedite științific, chiar palpabile prin abordarea postului negru ca și o formă de cvasi-tratament sau chiar auto-disciplinare.
De cele mai multe ori, nefericirea, tristețea, depresia, anxietatea și toate celelalte perturbări psihologice își au rădăcina în minte. Mâncarea ingerată în mod constant, fără a oferi corpului pauza necesară pentru a-și reveni din procesarea constantă a mâncării, nu face decât să agraveze toate acestea. Mai rău, înbuibarea cu mâncare, fie ea constantă sau periodică poate avea repercursiuni grave pe termen lung nu doar fizic, dar și psihic. Practicarea periodică a postului calcă în picioare mintea, te face mai puternic, mai stăpân pe tine, ajutându-te astfel să te poți disciplina din acest punct de vedere. Se zice că atâta vreme cât poți controla ceea ce bagi în gură, învingându-ți poftele, poți controla toate restul aspectelor din viața ta. Mai mult, realizând că nu ai nevoie de mâncare de trei ori pe zi sau de trei feluri de mâncare la o singură masă, așa cum ai fost învățat să crezi că ai, începi a conștientiza diferența dintre pofta, care se traduce prin atașament, dependența, refugiu emoțional, și foame. Rădăcina poftei este și începe din minte, iar aceasta poate fi învinsă prin practicarea posturilor.
Postul o masă pe zi (OMAD – one meal a day): ideea acestui tip de abordare este să postești timp de 23 de ore consecutiv și apoi să consumi o masă copioasă într-o fereastră de 60 de minute. Acest tip de post este propusă a fi o metodă de slăbire, precum și o modalitate de a aborda bolile cronice și alte probleme de sănătate. În acest caz, singura ta masa ar trebui să fie consumată în același interval de patru ore, în fiecare zi (de ex: intervalul 12:00-16:00). Băuturile pe care le beți în acest timp trebuie să fie fără calorii, cum ar fi apa sau ceaiurile. Se zice că trebuie să vă consumați singura masă în ceea ce privește cantitatea, pe o farfurie standard și nimic mai mare, iar orice ai alege să mănânci să nu fie mai înalt de 3 centimetri în farfurie. Printre beneficiile acestui tip de strategie alimentară se numără: pierderea în greutate, poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină, ceea ce poate reduce riscul de diabet zaharat de tip 2, poate reduce riscul de boli cronice, boli cardiovasculare, cancerul și diabetul, crește capacitatea corpului de a-și repara și curăța celulele, poate crește nivelul de energie și poate îmbunătăți claritatea mentală, poate crește longevitatea. Este important de menționat totuși că această alegere poate fi nesigură pentru anumite categorii de persoane cum ar fi femeile gravide, persoanele cu anumite boli de sănătate, persoanele cu istoric de tulburări alimentare.
Postul intermitent – cu siguranță ați auzit măcar în treacăt de această sintagmă. În caz că nu ați apucat să aflați mai multe detalii despre, postul intermitent este un plan alimentar care comută între post și mâncare într-un program regulat. Cercetările arată că postul intermitent este o modalitate de a vă gestiona greutatea și de a preveni sau chiar de a inversa unele forme de boală. Puteți alege o abordare, care limitează alimentația zilnică la o perioadă de opt ore. Cea mai cunoscută este 8:16. Practic aveți o fereastră de 8 ore indiferent de ce interval orar alegeți, (de exemplu: 10:00-16:00 sau 14:00 – 22:00) în care mâncați ce doriți, iar în restul de 16 ore în care nu mâncați nimic. Acuma, sigur, nu vorbim de ciocolată și Haribo în fereastra de 8 ore în care puteți mânca „ce doriți”, este de la sine înțeles că alegerile alimentare trebuie să fie cât mai sănătoase. În funcție de vârstă sau afecțiuni, fereastra se poate limita la 6:18, adică o fereastră de 6 ore în care mâncați și restul de 18 în care nu consumați deloc mâncare sau băuturi calorice. Rezultatele studiilor au arătat că reducerea numărului de mese mari sau consumul mai multor mese mici poate fi asociată cu reducerea la minimum a creșterii în greutate sau chiar cu pierderea în greutate în timp. Dacă vreți să încercați acest tip de post, trebuie să știți că poate dura de la două până la patru săptămâni înainte ca organismul să se obișnuiască cu acesta. Însă merită. Pentru că beneficiile sunt mari: postul intermitent stimulează memoria verbală la oamenii adulți, îmbunătățește tensiunea arterială și ritmul cardiac în repaus, precum și alte măsurători legate de inimă, îmbunătățește performanța fizică, previne obezitatea, poate ajuta oamenii să piardă în greutate și să-și scadă nivelurile de glucoză a jeun, insulină și leptină, reducând în același timp rezistența la insulină, scăderea nivelului de leptine și creșterea nivelului de adiponectină. Dar cel mai impresionant e că anumite studii au constatat că unii pacienți care practică postul intermitent sub supravegherea medicilor lor au putut să-și inverseze nevoia de terapie cu insulină.
Dacă ceea ce ați citit până acum a stârnit ceva în interiorul dumneavoastră, înseamnă că e momentul să experimentați beneficiile postului. În mod normal ar trebui să menționăm că cel mai sigur, e să discutați neapărat cu medicul dumneavoastră înainte să începeți orice tip de post. Dar dacă e să punem cărțile pe masă, știm sigur că nimeni nu vorbește cu medicul lui înainte să bea alcool, să mănânce carne, să fumeze sau să mănânce cantități enorme de zahăr.
Pentru început, recomandăm să o luați treptat, astfel puteți începe cu un post intermitent. După care, atunci când vă simțiți pregătiți, puteți începe cu o zi de post negru umed, iar dacă veți simți nevoia să experimentați sau să folosiți asta ca și practică spirituală sau pentru sănătate, să treceți la o zi de post negru uscat. Puteți posti ca formă de auto-disciplinare. În cazurile în care postiți pentru o problemă medicală, problemă de viață, sau pentru motive spirituale, e bine să vă pregătiți dinainte toate detaliile: când veți începe postul, cât durează, care e scopul, să vă asigurați că aveți tot ce este nevoie. Și de regulă, la toate acestea se adaugă și rugăciunea.
Doar ca și sugestie puteți aplica următoarea formulă:
- 1 zi / pe săptămână – post cu apă sau fără
- 3 zile consecutive / 1 dată pe lună – post cu apă sau fără
- anual / un post mai lung – acesta poate fi post negru umed, sau un post care se începe cu post negru uscat și se continuă cu post negru umed, de la 3 zile în sus
Ar fi bine să mai știți și faptul că s-au semnalat anumite efecte în corp în urma acestor posturi. Astfel dacă simțiți dureri de cap, stări de greață, stări de hipoglicemie, insomnie, dureri musculare, dureri în diferite părți ale corpului, să nu vă înspăimântați! E doar un semn că sunteți pe drumul cel bun deoarece corpul dumneavoastră se detoxifică și se purifică.
E bine să mai știți și că există multe documentare pe acest subiect așa că vă invităm să vă documentați cât mai mult și vă dorim multă sănătate.