Uneori un subiect tabu din pricina temei delicate despre care oamenii preferă să nu discute, însă fiecare din noi a întâmpinat cel puțin o dată în viață un disconfort sau chiar probleme în ceea ce privește balonarea și constipația, acestea fiind niște afecțiuni care pot afecta în mod serios calitatea vieții. Cu toate acestea, există modalități naturale și eficiente de a trata aceste afecțiuni, necesitând doar puțină voință și răbdare. Beneficiul suplimentar al abordării acestei probleme este faptul că multe dintre schimbările necesare pentru vindecarea și prevenirea constipației, cum ar fi o dietă echilibrată și exercițiile fizice regulate, pot îmbunătăți în mod semnificativ starea generală de sănătate și nivelul de fericire.
Balonarea este o senzație de plenitudine și presiune în abdomen, cauzată de acumularea de gaze în stomac și în intestinul subțire. Aceasta poate fi însoțită de senzația de umflare și de discomfort abdominal. Balonarea poate fi cauzată de o serie de factori, inclusiv alimentație, stres, consumul de alcool sau băuturi carbogazoase, fumatul sau anumite afecțiuni medicale precum sindromul colonului iritabil.
Pentru a reduce balonarea, este important să urmați o dietă echilibrată, să evitați alimentele care pot cauza gaze sau disconfort abdominal și să faceți exerciții fizice regulat. De asemenea, există o serie de remedii naturiste care te ajută să scapi de balonare sau flatulență precum uleiuri, ceaiuri, cărbunele medicinal sau alte suplimente:
- uleiul de fenicul – are proprietăți inedite, fiind un remediu natural pentru problemele digestive precum colicile intestinale, balonarea, spasmele, indigestia sau greață, favorizează procesul de digestie și previne balonările
- uleiul de mentă – ajută să-ți îmbunătățești digestia, normalizează tranzitul intestinal accelerat, menține în limite normale flora bacteriană din intestin, te ajută să scapi de balonare, indigestie, diaree, spasme, crampe și chiar greață
- uleiul de salvie – este indicat pentru stimularea funcționării în parametrii normali a sistemului digestiv, ajutând la eliminarea spasmelor și balonării
- ceaiul de mușețel – extractul de mușețel are un efect favorabil împotriva crampelor și diareei, totodată, mușețelul poate preveni apariția unor probleme gastrointestinale
- ceaiul de anason – susține sănătatea sistemului digestiv, fiind eficient în caz de balonare, flatulență, spasme ușoare, stări de greață și ajută la normalizarea secrețiilor gastrice
- ceaiul de ghimbir – susține digestia optimă, fiind utilizat pentru a combate balonarea și stările de greață provocate de răul de mișcare
- ceaiul de roiniță – stimulează funcționarea normală a sistemului digestiv și ajută la eliminarea disconfortului de la nivelul stomacului, fiind utilizat pentru a trata balonarea, ameliorează simptomele intestinului iritabil, ajută la reducerea spasmelor intestinale și a greții
- ceaiul de mărar – ajută la funcționarea normală a sistemului digestiv, la reducerea spasmelor intestinale, stimulează producerea sucurilor digestive și combate balonarea
- cărbunele medicinal ajută la echilibrarea tranzitului intestinal și la tratarea tulburărilor gastrointestinale. Acesta te ajută să scapi de balonare, diaree, toxiinfecții alimentare, colită, colită ulcerativă, sindromul colonului iritabil sau intoxicații cu substanțe chimice; se găsește sub formă de capsule sau pulbere
- turmericul – o plantă utilizată în special în bucătăria asiatică, pentru condimentarea mâncării dar care are proprietăți antiinflamatoare și antimicrobiene, fiind benefică pentru ameliorarea stărilor de balonare și susținerea bunei funcționări a ficatului
- sunătoarea – disponibilă sub formă de ceai, capsule sau tinctură. Încă din moși strămoși, sunătoarea este folosită pentru dureri stomacale, detoxifierea ficatului și prevenirea problemelor digestive.
- diferite suplimente naturale
Constipația este o afecțiune caracterizată de dificultatea de a defeca și de eliminarea scaunelor tari și uscate. Persoanele care suferă de constipație pot avea scaune rare, greu de eliminat, senzația de balonare sau discomfort abdominal. Pentru a preveni sau a reduce constipația, este important sa urmați o dietă bogată în fibre, să consumați suficiente lichide, să faceți exerciții fizice regulat și să evitați alimentele procesate sau bogate în grăsimi. Câteva din cauzele constipației pot fi: o alimentație săracă în fibre, un consum limitat de lichide, utilizarea pe termen lung a laxativelor, stresul, ignorarea nevoii de a merge la toaletă, sedentarismul, modificarea programului zilnic, deplasările pot duce la apariția constipației, oboseala, efectul secundar în urma administrării unor medicamente (sedativele, unele antidepresive, antihipertensive), depresia și anxietatea, afecțiuni medicale precum: ocluzie intestinală, boala Parkinson, leziuni ale măduvei spinării, diabet, hipercalcemie, scleroză multiplă, afecțiuni tiroidiene, istoric de accident vascular cerebral, afecțiuni intestinale, boala Hirschsprung, sau cancer.
Ce remedii naturale sunt pentru constipație?
- alimentația – prin alimentație, poți scăpa ușor de constipație, astfel integrarea consumului de “laxative naturale” precum prunele, stafidele și alimentele probiotice, kefirul și iaurtul au “bacterii bune” care te ajută în procesul de constipație
- introducerea de asemenea în alimentație a alimentelor bogate în fibre precum: fasole, caise, pâine din cereale integrale, fruncte de pădure, broccoli, prune, pere, mere, oleaginoase, tărâțe de ovăz
- semințele de chia– sursă bogată de acizi grași Omega-3, semințele de chia dețin proprietăți laxative, care ajută la golirea intestinelor. Atunci când sunt înmuiate în apă sau lapte vegetal, aceste semințe capătă o textură gelatinoasă, care facilitează tranzitul intestinal, iar aportul mare de fibre solubile contribuie în mod direct la combaterea constipației
- uleiul de in – este un laxativ natural, remediu ușor de folosit în cazul constipației, deoarece acoperă pereții intestinali, precum și materia fecală și mărește frecvența scaunelor
- sarea Epsom – este eficientă din două motive: în primul rând, sarea absoarbe apa în general, făcând scaunul mai moale și mai ușor de evacuat; în al doilea rând, magneziul din sare ajută la contractarea mușchilor, ceea ce contribuie la eliminarea scaunului. Sarea de masă poate fi și ea bună pentru eliminarea apei, dar nu are conținutul de magneziu pe care îl are sarea Epsom.
- păpădia – compușii din păpădie îi conferă acesteia calități laxative, precum și de detoxifiere, iar o cană de ceai de păpădie poate ajuta enorm mai ales pentru constipația cauzată de lipsa de mișcare și consumul de alimente procesate, deși dacă-l bei nu înseamnă că nu trebuie să mai mănânci sănătos sau să faci mișcare
- ceaiul verde – poate cel mai cunoscut ceai folosit în constipație deoarece stimulează tranzitul intestinal, fiind un antioxidant puternic ce conține substanțe cu efect laxativ ușor, cum ar fi cofeina și teobromina. De asemenea, ceaiul verde este bogat în antioxidanți și poate ajuta la reducerea inflamației
- frunzele de senna – sunt benefice în caz de constipație acută și constipație cronică, având un efect laxativ sau purgativ în funcție de doză, prin stimularea directă a peristaltismului intestinal
- ceaiul din rădăcină de lemn dulce – este un tonic popular pentru problemele digestive datorită proprietăților rădăcinii de lemn dulce care are un efect antiinflamator și poate ajuta digestia
- ceaiul din rădăcină de nalbă – poate avea un efect calmant similar cu lemnul-dulce, iar proprietățile sale laxative face din ea un ingredient comun în ceaiuri medicinale
- apa caldă cu lămâie și miere – o băutură hidratantă și detoxifiantă, putând fi utilă inclusiv pentru a combate constipația, iar un pahar de apă caldă cu lămâie și miere introdus în ritualul tău de dimineață acționează ca un laxativ natural, curăță toxinele și alimentele nedigerate din intestine, îmbunătățește consistența scaunului și favorizează excreția
- disciplinarea scaunelor – în ciuda conotației sale ciudate, un program de ieșit afară nu este necesar doar pentru câini. Poate fi util și pentru a preveni constipația la oameni. Este recomandat să stabiliți un program de aproximativ 15 minute, de trei ori pe zi, pentru a folosi toaleta și să îl respectați, chiar dacă la început nu se întâmplă nimic. În timp, acest lucru va ajuta corpul să se obișnuiască cu o rutină și să regleze tranzitul intestinal. De asemenea, este important să vă relaxați în timpul utilizării toaletei pentru a facilita procesul.